BĂRBAȚII CARE MĂNÂNCĂ SINGURI, EXPUȘI BOLILOR

Distribuie pe:

Cercetătorii sud-coreeni de la Universitatea din Seul, citați de descopera.ro, susțin că bărbații care mănâncă singuri riscă să ajungă obezi, precum și să dezvolte sindrom metabolic și hipertensiune arterială.

„În studiul nostru, am analizat legătura dintre singurătate și sănătate, în cazul bărbaților și femeilor. Astfel, am descoperit că bărbații se expun unor riscuri mai mari atunci când iau masa fără să aibă companie. Riscul ca aceștia să devină obezi crește cu 45% față de femeile care mănâncă singure.

Studiul a pornit de la observația că din ce în ce mai mulți oameni sunt singuri la nivel global, iar acest lucru duce, de cele mai multe ori, la alegeri alimentare nesănătoase.

Cei peste 7000 de adulți implicați în cercetare au aflat că, bărbații care mănâncă singuri de cel puțin două ori pe zi, riscă să aibă probleme serioase de sănătate. Credem că în cazul bărbaților riscurile sunt mai mari din cauza izolării lor sociale, întrucât ei încercă să își umple viața cu mâncăruri nesănătoase, devenind obezi și, se știe că obezitatea aduce după sine sindrom metabolic, diabet de tip 2, hipertensiune arterială și alte boli cardiovasculare.

Pe de altă parte, un alt studiu concluzionează că bărbații nu își riscă sănătatea doar atunci când mănâncă singuri, ci și atunci când trăiesc singuri, în acest caz riscul să moară mai repede decât cei care au un partener de viață fiind mai mare tot cu 45%", afirmă experții sud-coreeni. 

Lasă un comentariu