FIINȚE DIN UMBRA SOCIETĂȚII

Distribuie pe:

Centrul de Asistență și îngrijire din CĂPUȘUL de CÂMPIE este un adevărat COMPLEX de servicii pentru persoane adulte cu handicap divers.

După cum ne informează d-na directoare SAND VIORICA, acest centru rezidențial are în componență 3 tipuri de servicii - Centru de îngrijire și asistență - Locuință protejată și CITO - Centru de integrare prin terapie ocupațională. Centrul inițial a luat naștere în 1972, celelalte 2 servicii alternative abia în 2008, iar d-na directoare V. Sand coordonează centrul din 2004 cu multă responsabilitate. Beneficiarii acestui centru de adulți sunt 72 de persoane cu handicap diferit din care 30 de femei și 42 de bărbați de vârste cuprinse între 10 ani (2 fetițe) și 90 de ani. Angajații centrului în număr de 42 lucrează în 3 schimburi: asistenți medicali, infirmiere, muncitori, bucătari, spălătorese, instructori energoterapie și psiholog. Acest complex de servicii are personalitate juridică și se află în structura DGASPC și în subordinea Consiliului Județean Mureș, ordonator principal. La sfârșitul anului 2017, fondurile au fost suficiente asigurând cerințele centrului în proporție de 90%.

Clădirile, un vechi conac construit în 1901, astăzi se află în litigiu pentru retrocedare, de aceea nu s-au putut face investiții majore de reabilitare. În acest moment centrul se află într-un proces de reorganizare, iar internări nu se mai fac din aprilie 2017. În schimb cele 3 construcții noi ce reprezintă locuințe protejate sunt dotate cu toate necesitățile unei conviețuiri moderne. Cei internați aici reprezintă o paletă diversă de persoane cu sau fără familie, unii fiind vizitați de cei dragi, alții uitați de lume de ani buni, iar modalitatea de comunicare cu exteriorul este prin corespondență scrisă. După spusele d-nei directoare s-a găsit calea cea mai eficientă de conviețuire intergenerațională. Activitățile practicate aici sunt surprinzător de diverse. Pentru persoanele în vârstă s-a organizat o reuniune „Cafeaua amintirilor" la care participă între 5-10 persoane care își deapănă amintirile vieții lor.

O altă grupă, cu cei mai tineri se face terapie ocupațională, în ateliere în care se execută diferite obiecte create de ei, care sunt apoi expuse în diferite localități și instituții culturale din județ. Prin diferite proiecte lansate, se organizează activități comune cu alte instituții publice de profil, fundații etc. În 2017 tinerii de la CITO au participat la un concurs pe teme de geografie la Gherla. Au fost singurii din județ care au luat premiul I la un concurs internațional la care au participat alte județe și alte 2 țări Franța și Belgia. S-a creat un Poster din materiale reciclabile, cu 3 țări, din Europa la alegere. Realizările obținute prin diferite concursuri și participări la activități de creație sunt impresionante. Una din marile surprize ale centrului, o reprezintă tânăra VIOLETA MUREȘAN (20 de ani), care s-a remarcat prin „Legenda Mureșului și Oltului" cu o memorie remarcabilă în cântec și poezie recitată. Alte participări, la Festivalul cultural „Neobositele chemări" din Simeria, concursuri de înot la Hunedoara în Bazinul Olimpic „Cupa Iașului" prin diferite probe sportive, atletism, sărituri etc. La Mediaș, s-a participat la „Orașul bucuriei", vizite la mănăstiri, Dinoparc și recent la Târgul de iarnă din Sibiu. Fiind în apropiere, au făcut o vizită la palatul BRUKENTAL din Avrig, unde s-au costumat cu diferite piese medievale, încântați de noile experiențe trăite.

Cei mai mulți participă la sărbătorile religioase de la Biserica din localitate. De asemenea, nu sunt uitate nici persoanele vârstnice cu handicap, care sărbătoresc Ziua internațională la 3 decembrie. Centrul se remarcă printre puținele din zonă prin participarea la activități internaționale, la Strasbourg în 2012, iar în 2016 cu proiectul internațional „Europa suntem și noi", creații plastice surprinzătoare realizate de cei tineri în care se remarcă „TRISTEȚE" și „Un strigăt în noapte".

Expoziția prezentă pe pereții holurilor și în încăperi specifice a uimit și impresionat puternic, prin ceea ce se poate crea și obține prin efort și preocupare permanentă, de la ființe ce trăiesc în umbra societății, dar care pot fi talente autentice, înzestrate spiritual, uneori mai mult decât cei normali. Vizita s-a încheiat cu ascultarea unor colinde și poezii religioase demne de toată lauda. Felicitări celor care au grija acestor suflete dăruite frumosului și binelui spiritual!

Lasă un comentariu