LA CASA IANCULUI

Distribuie pe:

Prima expunere din acest an la „Casa Iancului" a fost una de excepție, susținută de domnul prof. DIMITRIE POPTĂMAȘ, completată de domnii LAZĂR LĂDARIU și IOAN BERȚA, pe tema trecerii Eminescului prin Tansilvania, drumul său de la Cernăuți la Blaj și mai departe spre Alba Iulia.

Venind cu documente pe baza cărora și-a argumentat expunerea, domnul prof. Dimitrie Poptămaș ne-a expus motivele pentru care Eminescu, la numai 16 ani, a făcut acest drum lung și anevoios, traseul ales, locurile pe care le-a vizitat, persoanele cu care s-a întâlnit, însemnările și culegerile folclorice făcute în drumul său, toate punctate cu extrase din documente și din cercetările făcute de renumiți eminescologi care au studiat această temă, ca și însemnătate pe care a avut-o acest periplu al lui Eminescu, pentru viitoarea lui creație de mai târziu.

Ca întotdeauna, eruditul prof. Dimitrie Poptămaș ne-a încântat cu expunerea Domniei Sale, presărată cu citate din opera Eminescului în referire la drumul său prin frumosul, curatul și jertfelnicul nostru Ardeal.

Domnul LAZĂR LĂDARIU, în frumoasa expunere făcută, ne-a reamintit cât de drag îi este Eminescu, cât de mândru poate fi știind că urma pașilor Luceafărului nostru cel nemurit s-a imprimat adânc în huma acestor locuri pe unde el a trecut, câtă lumină, câtă sămânță de divin a lăsat numele său prin locurile pe unde pasul, mintea, gândul său au creat legende ce vor dăinui cât va dăinui și numele său.

Apoi, Domnia Sa ne-a atenționat asupra laturii filozofice a gândirii și creației eminesciene, argumentându-ne cu citate din mai multe poeme memorabile ale marelui dispărut, gândire filozofică ce nu este încă suficient studiată de cei care s-au aplecat asupra operei sale. Ca întotdeauna, discursul domnului Lazăr Lădariu a încântat asistența.

Surpriza serii a venit din partea doamnelor ALEXA RODICA, BUGA LENUȚA, DOGARU CORNELIA, MĂRGINEAN MARIA, POPA ANICA, RUSU MARIA, PELȚE FLOAREA, care au alcătuit un grup vocal, încântându-ne cu câteva cunoscute melodii pe versuri de Mihai Eminescu.

Subsemnatul, împreună cu poetul SILVIU RAȚIU, am citit din creația proprie câteva poezii închinate Eminescului, devansând în acest fel, ziua de 15 ianuarie, când vom sărbătorii Ziua Culturii Naționale.

Ca întotdeauna și de această dată, „Casa Iancului" a fost locul unde, ocrotiți de Eminescu, am fost pentru o clipă din nesfârșitul timp, mângâiați de rostitorul cuvânt al versului său.

 

Lasă un comentariu