Ioana Floarea este o făptură surprinzătoare: încă înainte de a-și urma chemarea, consacrându-se teatrului (deocamdată, studiilor teatrale), i-a bântuit acestuia teritoriul în lung și-n lat, interogându-i pe protagoniștii scenei, cu un neastâmpăr specific și o maturitate nespecifică vârstei, încercând să le pătrundă secretele cele mai bine păzite ale meseriei, să-i determine să se exhibe, să se deschidă, să se reveleze în fața ei și a cititorilor ei.
Am cunoscut-o (prin corespondență) în urmă cu câțiva ani, pe vremea când susțineam un „Dialog cu cititorii" la revista „Noul Cinema". Mi-au trezit interesul considerațiile ei cinefile, prospețimea impresiilor despre filmele văzute. Apoi a început să-mi trimită la revista „Teatrul Azi" interviuri cu actori, lucrate, cele mai multe, cu o curiozitate ingenuă și un profesionalim precoce. Le-am publicat. S-a născut astfel o colaborare continuă, care sper să dureze, cu telefoane intempestive de genul: „Când apare, acum sau în numărul viitor?", cu mici rectificări și actualizări, ca între gazetari serioși, cu anunțuri simpatice: „V-am adus pozele, peste o săptămână-două vă aduc și interviul..."
Nu știu când s-au adunat de-un volum. Cum trece timpul! Dar, deși timpul trece, Ioana nu și-a pierdut ingenuitatea și prospețimea de a-și cerceta interlocutorii, convorbirile ei având un aer de primăvară continuă.
