„Având gânduri bune pentru semenul tău, vei putea vedea în orice persoană pe care o întâlnești o ființă scumpă. În schimb, având gânduri urâte, fața voastră, energiile voastre psihice vă vor irosi relațiile și vă vor afecta anturajul. Când harul este cu tine, nu mai vezi defectele altora; nu mai vezi decât suferințele și dragostea pentru semenul tău. SĂ AVEM PENTRU CEILALȚI O INIMĂ DE MAMĂ. Pentru mine, viața celorlalți prețuiește mai mult decât propria-mi viață. NU vor mai exista între voi neînțelegeri când veți înțelege acestea. Dezlegarea unei probleme sau a unei neînțelegeri nu ține de nicio organizație, de niciun anumit mod de conduită, ci de hotărârea de a suporta totul ".
Sofronie Saharov (1896-1993), Monah, pustnic, preot duhovnic, părinte duhovnicesc, întemeietor de mănăstire, iconograf, autor liturgic, scriitor, epistolar, misionar, este cunoscut și ca Starețul Sofronie de la Essex, a întemeiat Mănăstirea „Sf. Ioan Botezătorul" Maldon, Essex, Anglia. Citea foarte mult, inclusiv marii clasici ruși precum: Gogol, Turgheniev, Tolstoi, Dostoievski și Pușkin. După anul 1921, pleacă pentru a-și urma cariera artistică dar și din motive că nu era marxist, în Italia, Berlin și Paris. Urmează cursurile Institutului Teologic Ortodox Sf. Serghie unde a avut ca profesori pe Bulgakov și Berdiaev. În anul 1925 pleacă în Muntele Athos, unde învață să se roage cu adevărat și să aibă o atitudine față de Dumnezeu. Datorită condițiilor grele de aici, dar și faptul că era ne-grec, îl determină pe Saharov să se întoarcă în Paris, în anul 1947, unde se stabilește la Casa Rusească, un azil de bătrâni. În anul 1958 ajunge în Anglia la Essex unde în jurul său se formează un grup de monahi și femei creștine, care mai târziu vor pune bazele viitoarei mănăstiri „Sf. Ioan Botezătorul ". Moare în anul 1993 și este condus de mii de credincioși din toată lumea, pe drumul mântuirii în Dumnezeu".
***
„Nici părul cărunt, nici zbârciturile nu ne pot da dintr-o dată prestigiul; ci viața interioară, trăită frumos, dobândește în cele din urmă roadele prestigiului. Adesea sub haine zdrențuroase se ascunde o inimă de aur. Orice om poate greși, dar numai cel fără de minte stăruie în greșeală. NU E NIMIC MAI IMORAL DECÂT SĂ PARI OM DE TREABĂ TOCMAI ATUNCI CÂND EȘTI NECINSTIT".
Cicero (106-43 î. Hr), filosof, politician, jurist, orator, teoretician politic, consul și constituționalist roman. El a jucat un rol important în perioada de sfârșit a Republicii Romane. Activitatea sa literară și politico-socială s-a concretizat în domenii atât de diferite, încât Cicero poate fi calificat un om universal, „homo universalis". El a fost autorul roman care a exercitat cea mai profundă influență asupra literaturii latine și s-a manifestat ca unul dintre cei mai profilici scriitori, mai profilic decât Seneca și Augustin. El a alcătuit o operă imensă. Se pot distinge în primul rând discursurile ciceronieine în număr de 58, care reprezintă o fericită armonizare între talentul nativ, cultura vastă și practica forumului. Discursurile acoperă o perioadă de 38 de ani de activitate retorică pusă în slujba cetățeanului și a cetății „de la nevoia cărora niciodată nu m-au sustras odihna, plăcerea sau somnul".
***
„Ce ridicol este să atribui adâncimea unei răni nu tăișului, ci strălucirii spadei! La fel, deci, ce ridicol este ca superioritatea pe care i-o dă adevărul unui adversar asupra noastră, s-o atribuim stilului sclipitor al acestuia. Nu cunosc niciun stil sclipitor care să nu-și împrumute strălucirea mai mult sau mai puțin de la adevăr. Numai adevărul dă adevărata strălucire.
Gotthold Ephraim Lessing (1729-1781), a fost un scriitor și filosof german, reprezentant de seamă al iluminismului în Germania. Spirit critic lucid, pătrunzător, caracter onest, optimist și independent, temperament viguros și combativ a îndrumat viața culturală pe drumuri noi. Face studii de teologie și de medicină la Leipzig, timp în care a audiat prelegeri de filosofie și de filologie, după care a fost atras de teatru. A publicat poezii anacreontice, în spiritul vremii, fuge la Wittemberg pentru a scăpa de datorii, iar de aici pleacă la Berlin. În anul 1751 obține titlul de „magistru" la Universitatea din Wittemberg. Scrie de ase-menea și critică teatrală: „Dramaturgia hamburgheză".
P.S. „De poți crede, toate sunt cu putință credinciosului" (Marcu 9, 23).
„1001 CUGETĂRI" vol. XII
