Atelier liric

Distribuie pe:

ADRIANA DANDU, născută la 16 august 1958, la Sighișoara, absolventă a Liceului „Mihai Eminescu" Târgu-Mureș, de profesie învățătoare. Prezentă cu grupaje de versuri în antologii de poezie: „Anotimpuri sub turnul cu ceas", 2004; „Ofrande inocente", 2006; „Spuză de stele", 2010; „Parfumul clipei", 2017; obținând numeroase premii literare la concursuri naționale și internaționale de poezie. În prezent , un volum personal de poeme în pregătire „GENEALOGIA UNUI SUSPIN".

 

CÂNTEC PENTRU ANA

Ană, te mai strigă macii,

torși de vânturi, ninși de astre,

cum izvorul și-a prins matca

printre genele-ți albastre.

Te cunosc buzele ierbii,

sărutându-ți talpa goală,

când te cuibăreai în rouă

și zorii-ți clipeau în poală.

Tu, știutul pe de rost

al lacrimii și-al fântânii,

erai cântec ce-nflorea

miezul de lumină-al pâinii.

Și-ai fost trup de miere pură,

curgător ca însăși graiul

unui neam, rodind în stâncă,

brațe să-nverzească plaiul.

Și-ai fost, Ană, trupul vieții,

suflet alb de mănăstire,

cu năframa ta sfințită

în durere și iubire.

Ai fost candelă aprinsă

la un căpătâi de noapte,

ai fost leagăn pentru viață ,

ai fost punte peste moarte.

Ană, te mai strigă macii,

ce din lanuri se revarsă

peste pânza iei tale....

Vino! Întoarce-te acasă!

 

IOANE, IOANE!

Ioane, Ioane,

ce te doare

printre bulgări

și țărână?

Ai rămas cu tine,

Ioane,

sub vifornița păgână.

În colibe de trifoi

ți-ai pus capul pe pământ

să auzi cum crește iarba,

ca un fraged legământ,

în tăcerea mișcătoare

dintre crengile amiezii

ai simțit la tine-n suflet

cum îți pasc cămașa iezii,

și-ai pornit pe câmpul verde,

ca un călător din veac,

ce mergând doar în lumină,

a-nălțat pe glie arc,

prin portalurile ninse,

cu care erai de-o seamă,

ai trecut din cerc în cerc,

dând mereu aceeași vamă,

și în ia ta cea pură

și-n cojocul alb de blană

ai îngenunchiat în rouă,

ca la sfânta ta icoană,

și în palmele muncite

cu miros de veșnicie

ai ținut tot universul,

și pe Dumnezeu-făclie.

Ioane, Ioane,

ce te doare

printre bulgări și țărână?

Ai rămas cu tine ,Ioane,

și cu Dumnezeu de mână!

Lasă un comentariu