La Gala Tânărului Actor, de la Costinești, a concurat și RAREȘ BUDILEANU, proaspăt angajat (în urma concursului inițiat de Nicu Mihoc) al Teatrului Național din Târgu-Mureș. Competiția de la Costinești a fost „strânsă", întrucât au existat doar trei mari premii - două la individual (actor, actriță) și unul la grup.
- Te simți nedreptățit pentru că nu ai obținut Marele Premiu?
- Pavel Bartoș îl merita încă de anul trecut. Poate că, într-un fel, sunt dezamăgit, dar... mi-a plăcut Festivalul. Am venit să concurez, iar juriul a deliberat. Lucrul câștigat de mine este că am venit. Sincer, aveam nevoie mai mult de banii din acest premiu, decât de premiul însuși. Nedreptățit mă simt, pentru că recitalul meu consider că a fost cel mai potrivit Festivalului, cel mai clar încadrat. N-a fost o temă oarecum „fușerită". Am exprimat alteritatea existenței, ființa care se vede pe sine însăși din alt punct de vedere. A fost o temă generoasă, pe care am putut-o lucra.
- Te-am urmărit la concursul pentru ocuparea postului de actor la Teatrul Național din Târgu-Mureș. M-ai uimit prin mobilitatea corporală (pe care nu o mai are nimeni din tânăra generație). La tine, atât vocea, prezența, cât și expresivitatea corporală creează exact acel tip de actor modern occidental, care abia începe să pătrundă în România. Te miști extraordinar.
- Am norocul că am aceste calități native, pe care le-am și cultivat, dar am fost un fel de autodidact, pentru că n-am făcut niciun sport de performanță sau dans. (...) Mi s-a spus că semăn cu Marius Bodochi (n.n. - înainte să se tundă!), Antonio Banderas și alți pletoși măslinii, dar și cu Buster Keaton! M-am născut la Sibiu, în 14 septembrie 1975, sunt Fecioară. Am făcut, înainte de institut, 12 ani de muzică (pian, plus 8 ani de percuție). Sunt pe scenă de la grădiniță, am cântat în cor, am jucat în scenete, dansuri populare, am fost la concursuri de pian, am prezentat spectacole de varietăți, ceea ce mi-a creat o oarecare doză de libertate. Tata este de profesie inginer chimist, actualmente patron de firmă, iar mama - asistentă medicală (spre norocul meu, pentru că am fost un copil foarte bolnăvicios). Am doi frați mai mari. Sunt un lup singuratic, dar asta nu înseamnă că n-aș fi comunicativ. Îmi place să cunosc oameni noi, dar și pe cei vechi. Nu sunt genul care se bagă în grupulețe, bisericuțe. Am o prietenă, Anca, studentă și ea la teatru. Ni se spune că semănăm fizic, deși nu mi se pare - lumea chiar ne crede frați. (n.n. - Între timp s-au căsătorit)
Nu m-am pregătit cu nimeni pentru Institut, deși am intrat din prima. Am fost în trupa lui Constantin Chiriac, la Sibiu, cu care am participat la două festivaluri, în Franța și în Maroc, jucând în limba franceză. Îmi plăcea să le recit prietenilor, în baruri, bodegi, terase... Am intrat fără pile în Institut (la băieți încă se mai poate!). În facultate am lucrat mult și am avut prilejul să „cresc" - am interpretat 50 de roluri în patru ani. Mi-am format educația și bunul-simț în relațiile cu oamenii și pot să spun că am citit „ceva" la viața mea. Spectacolul meu preferat este „Regina mamă", de la Cluj, în regia Monei Chirilă. Recitalul de la Costinești nu mi l-am lucrat la Green Hours, ci mi l-am prezentat acolo. Referitor la cel mai recent rol, Val, din „Orfeu în Infern", mi-a dat de furcă și l-am „prins" cam în ultimele zile înainte de premieră. Cred că se mai pot face multe cu personajul ăsta, actoricește poate să crească, dar e un rol câștigat, fiindcă știu și mă bucur că în scenă se află Val Xavier, și nu Rareș Budileanu.
28 octombrie 2000
P.S. În prezent, Rareș Budileanu, actor la Teatrul Național Târgu-Mureș, Compania „Liviu Rebreanu", joacă Șarpele din recenta premieră, „Cartea Junglei".
Interviu realizat de IOANA FLOREA
(Din volumul „Colivia de vise", Ed. Tipomur, Târgu-Mureș)
