Amintirea unei personalități de primă mărime în cultura și istoriografia românească își are importanța ei cu totul deosebită, atât pentru instituția care a dat o asemenea personalitate creatoare de valori, pentru comunitatea în care s-a ridicat și lucrat, pentru cei cu care a activat, cât și pentru toți cei care au beneficiat și beneficiază de roadele muncii de excepție a acestei personalități. Aducerea în centrul atenției a unui mare om de cultură este un lucru frumos. Mai ales când este vorba de o personalitate de excepție a istoriografiei românești contemporane, cum este profesorul Grigore Ploeșteanu. Aducem în actualitate figura distinsului profesor Ploeșteanu cu convingerea deplină că opera sa istorică de excepție trebuie să fie cunoscută cât mai mult, nu numai de cei de azi, ci mai ales de generațiile care vor veni după noi, căci, după cuvântul episcopului-cronicar Macarie al Romanului (secolul XVI), avem datoria morală ca „lucrurile întâmplate în vremile și domniile trecute" să nu fie „acoperite de mormântul uitării". Într-adevăr, o viață de neîncetate strădanii, desfășurate pe parcursul multor ani, nu poate să fie uitată, ci trebuie să fie „pusă în sfeșnic", ca „să lumineze" celor de azi și de mâine. Profesorul Grigore Ploeșteanu este un fiu distins al neamului nostru românesc, neam, care, a dat de-a lungul secolelor atâția cărturari luminați care și-au avut rostul lor în ridicarea culturală a poporului român. Un luminător pentru poporul său a fost și profesorul Ploeșteanu.
Profesorul Ploeșteanu a plecat dintre noi în lumea drepților, spre zările împărăției lui Dumnezeu. Sunt însă plecări și plecări. Unii pleacă definitiv - cei care nu lasă în urmă nimic celor care mai rămân – alții parcă nici n-ar pleca. Prin personalitatea lor, prin opera lor, înnoiesc mereu gândirea oamenilor, tâlcuiesc tainele vieții și sensurile lumii și rămân ca un izvor care nu încetează niciodată să dăruiască apă limpede și răcoritoare. Izvorul Ploeșteanu nu va seca niciodată. Va rămâne veșnic viu. A trecut în împărăția cerurilor cu mulțumirea că Dumnezeu i-a dat zile rodnice, ca să-și folosească mintea și sufletul spre îmbogățirea minților și a sufletelor celor din preajma lui. Anii vieții sale i-a umplut zi de zi cu roade de adâncă cugetare și de profundă simțire, mai mult decât mulți din generația lui și nu numai din domeniul istoric și nu numai din spațiul românesc.
Gândire originală, creatoare, îndrăzneață, capacitate de adâncire până la epuizarea tuturor posibilităților de explorare a unui gând, a unui fapt, a unei prezențe a adevărului istoric în lume, în cuvânt, în om, în univers - iată ce și cine a fost și rămâne Profesorul Grigore Ploeșteanu. Nimeni ca dânsul n-a descoperit sensuri noi acolo unde nimeni nu le bănuia, n-a elaborat mai pe înțeles și cu noi înțelesuri adevărul istoric din timpuri mai îndepărtate sau mai apropiate. Pentru totdeauna și pentru toate generațiile care vor veni după noi, va fi Profesorul care i-a învățat pe foarte mulți tainele cunoașterii istoriei.
Opera și întreaga gândire istorică a profesorului Grigore Ploeșteanu sunt o împlinire de excepție a istoriografiei românești la sfârșit de secol XX și mileniu II, și început de secol XXI și mileniu III, cu valențe multiple și foarte semnificative pe plan istoric și cultural în general. Suflul nou adus istoriografiei românești, precum și reflexiunea de substanță și de mare elevație intelectuală, dau operelor profesorului Grigore Ploeșteanu caracterul de lucrări de referință încă pentru multe generații de istorici de azi înainte. Aceste generații de istorici, plecând de la el și aprofundându-i temele și ideile puse în circulație, vor îmbogăți istoriografia românească și cultura românească în general, implicând adânc știința istorică în cultura poporului român, cu care se îmbină în chip armonios atât de bine de-a lungul timpului. De-a lungul anilor, știința istorică, cunoașterea adevărului istoric, scrierea despre faptele din trecut, au adus o contribuție remarcabilă la dezvoltarea culturii românești.
Grigore Ploeșteanu a fost un istoric prin excelență. În istoriografia românească, domnia sa se află în rândul marilor creatori de operă istorică, și va rămâne mereu dascăl și îndrumător, căci n-a murit, ci a trecut prin moarte la viață. Cred că se poate vorbi și de o așa numită „Generație Ploeșteanu". În termenul acesta de „generație", i-am înțeles nu pe colegii lui de vârstă, ci pe ucenicii și studenții lui, pe cei asupra cărora gândirea lui și-a pus amprenta, pe cei care au învățat de la el, pe cei care se pot considera ieșiți din școala lui, pe continuatorii ideilor și orientărilor lui. Putem, în acest sens, vorbi de o „generație Ploeșteanu"? Dacă cel dintâi întrebat aș fi eu, eu aș răspunde că da. Așa cum au fost și alții înaintea lui, deschizători de drumuri, tot așa și profesorul Ploeșteanu a fost un astfel de deschizător. Foarte mulți s-au dezvoltat și desfășurat sub soarele lui. La foarte mulți le-a stimulat gândirea, le-a lărgit orizonturile, le-a deschis niște puncte cardinale de orientare. Consider că toți aceștia intră în „Generația Ploeșteanu".
Înzestrat de Dumnezeu cu o minte ageră și pătrunzătoare, cu orizonturi largi, cu o sete neostoită de cunoaștere, stăpân pe o cultură istorică și generală temeinică, cu o putere de muncă puțin obișnuită, profesorul Grigore Ploeșteanu a pus, la rândul său, toți talanții cu care a fost dăruit de Dumnezeu în pregătirea temeinică a viitorilor istorici. El a izbutit ca împreună cu colegii săi, să facă din studenții lor, ceea ce se impunea, și anume: călăuze luminoase pe calea adevărului istoric, oameni integri, conștiincioși, muncitori, care să poată constitui, la rândul lor, pilde vrednice de urmat pentru cei de după ei.
Apogeul carierei istoricului Grigore Ploeșteanu este reprezentat de cele două prestigioase demnități pe care le-a avut, cea de director al Institutului de Cercetări Socio-Umane al Academiei Române „Gheorghe Șincai" din Târgu-Mureș și cea de profesor universitar la Facultatea de Științe și Litere din cadrul Universității „Petru Maior" din Târgu-Mureș. Domnia sa a avut un singur ideal: acela de a se dărui cu totul Institutului și studenților săi. Pentru atingerea acestui ideal, și-a jertfit toată puterea de muncă, toate cunoștințele pe care le avea, toți talanții cu care l-a înzestrat bunul Dumnezeu, îmbinând adeseori noaptea cu ziua. Cred că este potrivit să-l vedem pe profesorul Grigore Ploeșteanu și ca om și părinte al studenților săi. Toți cei ce l-au cunoscut, știau prea bine că domnia sa nu era numai un dascăl destoinic, entuziast și priceput, ci și un părinte bun și iertător al studenților săi, un adevărat ctitor de suflete. În relațiile sale cu colegii, cu apropiații, cu prietenii, îi impresiona pe toți prin cordialitatea și prin optimismul său viguros, care emanau din întreaga sa ființă. Era înzestrat cu o natură generoasă și plină de omenie, integru, dezinteresat, realist, asociabil la cauze și acțiuni mari. Toți studenții știau că avea un suflet de aur, o inimă caldă și deschisă. Înzestrat cu bogate resurse sufletești, cu un tact pedagogic deosebit, stăpân pe multiple izvoare de inspirație, pe care le fructifica cu ajutorul alesei sale culturi, profesorul Grigore Ploeșteanu știa să pătrundă în sufletele studenților, să-i călăuzească pe toți pe calea binelui, a adevărului și a muncii cinstite, să-i ajute cu cuvântul și cu fapta, să-i încurajeze și să-i sprijine cu râvnă.
Privind asupra vieții bogate în fapte și realizări a profesorului, cercetătorului și istoricului Grigore Ploeșteanu, putem constata cu ușurință că aceasta a fost o viață de dăruire continuă pentru studenții săi și pentru Institutul în fruntea căruia a stat cu cinste, omenie și demnitate, mulți ani. Cu toate că a trecut la cele veșnice, profesorul Ploeșteanu trăiește și azi în sufletele noastre ca o icoană curată și înseninătoare care vrea să ne aducă frumos aminte că nu avem dreptul să-l uităm. Profesorul Grigore Ploeșteanu va avea un loc de cinste în panteonul marilor istorici ai neamului nostru românesc. În istoria învățământului din Transilvania și nu numai, domnia sa rămâne o figură reprezentativă, rămâne tipul profesorului apostol.
