Victorie lejeră în meciul cu Bouchard și calificare fără emoții pentru Halep

Distribuie pe:

Simona Halep n-a avut nicio problemă în meciul cu Eugenie Bouchard, locul 112 WTA, iar după doar o oră și șapte minute a închis partida. Nici măcar accidentarea de la glezna stângă, din meciul cu Destanee Aiava, nu i-a mai pus probleme sportivei noastre, care s-a impus în două seturi, 6-2, 6-2. În turul următor, Simona Halep o va întâlni pe americanca Lauren Davis, locul 76 WTA, care a eliminat-o în faza anterioară pe Andrea Petkovic, 4-6, 6-0, 6-0. În vârstă de 24 de ani, Davis și-a egalat cea mai bună performanță din carieră la un Grand Slam, accederea în manșa a treia, reușită de două ori la AusOpen, în 2016 și în 2014, și o dată la Wimbledon, tot în 2014. Cea mai bună clasare de simplu din cariera americancei a fost în mai 2017, locul 26. Halep a câștigat singura partidă jucată cu Davis, în 2013, în turul I al turneului de la Indian Wells, scor 6-2, 6-0.

Mesaj frumos pentru fani și Darren Cahill

După meci, Halep s-a declarat mulțumită de prestația sa și a vorbit și despre accidentarea suferită în meciul din primul tur. Simona spune că resimte dureri, dar că face tot posibilul să le ignore. Halep a ținut să le mulțumească fanilor pentru susținerea arătată, dar și antrenorului ei, australianul Darren Cahill. „Cred că am jucat bine astăzi. Am simțit bine mingea. Nu e ușor să joci împotriva lui Bouchard, care lovește rapid mingea. Mă simt bine pe acest teren și vreau să le mulțumesc fanilor pentru că au venit. Mă bucur că pot fi din nou în turul 3 aici, după ce în ultimii ani am pierdut în turul 1. Vreau să mă bucur de timpul petrecut aici, chiar dacă sunt puțin accidentată. Am simțit dureri la gleznă, dar nu m-am gândit la asta, încerc să o ignor. Mi-am dorit doar să joc meciul și să-l câștig. Cred că am făcut un meci bun și sunt fericită pentru asta. Nu simt presiunea, doar mă bucur de faptul că sunt pe locul 1 mondial! Orice meci e dificil și mă aștept la meciuri complicate. Acum mă gândesc doar la turul următor, nu la câștigarea turneului. Tot ce îmi doresc e să câștig de fiecare dată când ies pe teren. Mă simt și eu puțin australiancă. Lucrăm împreună de trei ani (n.r. cu Darren Cahill) și am ajuns numărul 1 mondial și datorită lui. Vreau să mulțumesc echipei mele pentru tot ajutorul. Îmi doresc să-l fac să se simtă mândru la el acasă", a declarat Halep, imediat după meci.

Lasă un comentariu