FRF a anunțat unde se va juca amicalul dintre România și Suedia

Distribuie pe:

Echipa națională de fotbal a României va disputa pe 27 martie, o partidă de verificare împotriva reprezentativei similare a Suediei. Răzvan Burleanu, președintele FRF, a anunțat că meciul se va juca pe Stadionul „Ion Oblemenco" din Craiova, după ce autoritățile locale și-au dat acordul pentru organizarea acestei partide. Totodată, oficialul a dezvăluit că tricolorii vor mai juca un meci amical în luna martie, dar adversarul va fi stabilit după ce va avea loc tragerea la sorți pentru grupele Ligii Națiunilor (24 ianuarie). „Avem o comunicare oficială cu autoritățile locale, astfel încat în 27 martie să organizăm meciul cu Suedia la Craiova. Noi ne dorim și cred că și autoritățile locale își doresc. E ca într-o căsnicie. E doar un amical, totuși. Revanșa (n.r. pentru eliminarea de la CM 1994) ar trebui să fie într-un meci oficial care să conteze. După tragerea la sorți, parafăm și cel de-al doilea meci din martie, dar să vedem cu cine vom fi în grupă. Îmi doresc echipele pe care să le putem bate, astfel încât să terminăm grupa din Liga Națiunilor pe primul loc", a declarat Răzvan Burleanu.

Lasă un comentariu