Scrisoare de mulțumire

Distribuie pe:

Către

Spitalului Clinic Județean Mureș - Clinica de Ortopedie și Traumatologie (Târgu-Mureș, strada Mihai Viteazul nr. 31), condusă de prof. dr. Pop Tudor Sorin

Mă numesc Roman Gavril, sunt din Sibiu, și am fost operat la această clinică, având diagnosticul de coxartroză. Mi-au fost implantate două proteze de șold - stâng, respectiv, drept - una în februarie 2017, cealaltă în ianuarie 2018. Aceste operații au fost făcute de următorii medici: dr. Gergely István - șef de lucrări, dr. Sárkándi Levente - medic primar, dr. Zum Sándor, dr. Czedula András; anesteziști: dr. Lucian Băilă, dr. Corina Golovei.

Vreau să le mulțumesc din tot sufletul pentru dăruirea și profesionalismul în meseria pe care o exercită, cu mult devotament și pricepere, în operațiile chirurgicale de ortopedie.

Adresez mulțumiri personalului sanitar mediu al acestei clinici, condus de dna asistent-șef Maria Mărginean, care, împreună cu toate asistentele din ture de pe secție, au aplicat, prompt și în cele mai bune condiții, toate medicațiile prescrise, cu respectarea întocmai a orelor de tratament. De asemenea, vreau să-i menționez și pe cei doi asistenți medicali - Nicolae Gheorghiu și Imre Levente - care fac legătura între pacient și blocul operator, respectiv, reanimare - salon.

În încheiere, încă o dată le mulțumesc celor menționați și le doresc să profeseze, în continuare, această meserie, cu priceperea și devotamentul de care au dat dovadă în ce mă privește, pentru a vindeca bolnavii internați în această uitate medicală de excepție.

Cu mult respect,

Roman Gavril,

Sibiu, strada Călugăreni nr. 29

Lasă un comentariu