„De ce Cristos e așa de mare? Pentru că prin iubire a făcut ca cearta între voințe (oameni) să fie imposibilă. Când iubirea este, - și ea este numai când e reciprocă - și reciprocă absolut va să zică univesală; Când iubirea e, cearta e cu neputință, și de e cu putință, ea nu e decât cauza unei iubiri preînnoite și mai adânci de cum fuse-nainte".
***
„Dumnezeu e un atom, un punct matematic, punctul comun unde se lovesc toate puterile pământului spre a constitui organismul de legi, sistema cosmică".
***
„Cestiunea (problema) de căpetenie pentru ISTORIA și continuitatea de dezvoltare a ȚĂRII NOASTRE este ca elementul românesc să rămâie (rămână) cel dominant, ca limba lui, înclinările lui oneste și generoase, bunul lui simț, c-un cuvânt geniul lui să rămâie și pe viitor norma de dezvoltare a țării și să pătrundă pururea această dezvoltare." „Iubesc poporul românesc, fără a iubi pe semidocții și superficialitățile sale".
Mihai Eminescu (1850-1889), „POET NEPERECHE", prozator, jurnalist, socotit de cititorii români și de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literatura română. Receptiv la ideile romantismului european din sec. al XVIII-lea și al XIX-lea, și-a asimilat viziunile poetice occidentale, creația sa aparținând unui romantism literar relativ întârziat. În momentul în care Eminescu a recuperat temele tradiționale ale romantismului european, gustul pentru trecut și pasiunea pentru istoria națională, căreia chiar a dorit să-i construiască un Pantheon de voievozi, nostalgia agresivă pentru copilărie, melancolia și cultivarea stărilor depresive, întoarcerea în natură. Avea o bună educație filosofică, opera sa poetică fiind influențată de marile sisteme filosofice ale epocii sale, de la Heraclit la Platon, marile sisteme de gândire ale romantismului, de teoriile lui Schopenhauer și Kant. A lucrat un timp la traducerea cărții „Critica rațiunii pure", la îndemnul lui Maiorescu, cel care-i ceruse să-și ia doctoratul în filosofia lui Kant la Universitatea din Berlin, plan nefinalizat până la urmă. În anul 1948, a fost ales post-mortem membru al Academiei Române. Există mai multe teorii cu referire la moartea sa. A fost înmormântat în cimitirul Bellu din București, sub „teiul sfânt", după spusele lui Caragiale. George Călinescu spune despre moartea poetului: „Astfel se stinse în al optulea lustru de viață cel mai mare poet, pe care l-a ivit și-l va ivi vreodată, poate, pământul românesc..." iar Tudor Vianu afirma: „Fără Eminescu am fi altfel și mai săraci!".
P.S. Oare ce le-ar spune azi patriotul Mihai Eminescu, parlamentarilor români și, în speță, celor din Ardeal, cu referire la obrăzniciile ungurilor în anul centenar?... „SOMNOROASE CUCUVELE...PE LA... COȘURI, DORM... ALENE!".
„REFLECȚII SUFLETEȘTI" vol. II
