Pornind de la teza că ,,recunoașterea drepturilor națiunilor la autodeterminare este de o deosebită urgență în epoca prin care trecem", V.I.Lenin aprecia că în Rusia există popoare care au dreptul inalienabil de a se despărți de statul rus și de a-și alcătui state proprii, independente, sau de a se uni cu conaționalii lor cu care se învecinează și care își au statele lor suverane. El îi amintea, în acest sens, pe finlandezi, polonezi și români.
Pe această bază, și datorită noilor realități din Rusia sovietică, mișcarea național-patriotică a românilor dintre Prut și Nistru a luat amploare. Conștiința națională a românilor basarabeni, voința lor fierbinte de a se uni cu frații lor din România au fost stimulate chiar de victoria Revoluției ruse, din februarie 1917. Mai mult, românii basarabeni erau informați că frații lor din vechiul regat au pornit lupta pentru eliberarea românilor aflați sub stăpânirea austriacă și maghiară. După atâtea decenii în care s-au aflat sub stăpânire străină, românii basarabeni au avut atunci revelația că vorbesc aceeași limbă ca cei de dincoace de Prut și că sunt tot atât de români ca și cei din România!
În acest context istoric, acțiunile revoluționare cu un pronunțat caracter național, au început să se înmulțească pe teritoriul Basarabiei și Ucrainei. Astfel, Cercul studenților români de la Kiev și-a înscris în programul său „Lupta pentru autonomia Basarabiei, învățământ și slujbe religioase în limba poporului". Partidul Național Moldovenesc, înființat în aprilie 1917, și-a fixat ca obiectiv „Lupta alături de celelalte popoare ale Rusiei pentru slobozenia națiunilor, pentru dobândirea celei mai largi autonomii administrative, judecătorești, bisericești, școlare și economice a Basarabiei".
La adunarea celor zece mii de ostași moldoveni din armata țaristă, din 1918, s-a hotărât că „Țara Basarabiei să nu se mai ocârmuiască decât prin aleșii săi, care vor întocmi Sfatul Țării". Tot în acest sens s-au pronunțat și conducerea Partidului Național Progresist din Odessa, primul Congres al țăranilor din Basarabia, precum și cel dintâi Congres al corpului didactic din Basarabia.
Simțind pericolul ce venea din partea acestor mișcări naționale, care se pronunțau pentru autonomia Basarabiei, conducerea centrală bolșevică a hotărât trimiterea în Basarabia a unor activiști cu mare experiență de la Petrograd, Moscova și Kiev, ceea ce a dus la declanșarea unui protest vehement al soldaților și ofițerilor din Odessa și din Chișinău. Aplicarea în viață a dreptului la autodeterminare a devenit idealul de luptă al tuturor patrioților basarabeni. Teofil Iancu, unul dintre participanții la Congresul naționalităților, care s-a desfășurat la Kiev, între 8 și 14 septembrie 1917, ca delegat al Partidului Național Moldovenesc, a declarat: „Salut congresul națiunilor în numele românilor din Basarabia! Mulți ați auzit de moldoveni, dar puțini cred că știu că națiunea moldovenească nu există. Există o națiune română. Numele de moldovean și moldoveni este numai regional, dar nu național" .
La 20 octombrie 1917, a avut loc la Chișinău, Congresul soldaților moldoveni. Cei opt sute de delegați au hotărât ,,autonomia teritorială și politică a Basarabiei în cadrul R.F.D. Ruse", oprirea colonizării Basarabiei cu străini, având dreptul de a reveni acasă doar acei basarabeni care, sub stăpânire străină, au fost nevoiți să părăsească țara. Congresul a hotărât alcătuirea Sfatului Țării pentru ,,ocârmuirea Basarabiei", format din 120 de deputați, din care 84 români moldoveni, adică 70 la sută, ceea ce oglindea procentul acestora pe întregul teritoriu al Basarabiei.
(Din vol. ,,Basarabia iarăși și iarăși…)
