O femeie mai în vârstă, își petrecea ziua, împreună cu nepoțelul ei pistruiat, la grădina zoologică. O grămadă de copii așteptau ca un pictor de ocazie să le picteze „urme de tigru" pe obraji. Bunicuța s-a apropiat cu nepoțelul ei, așteptând să le vină și lor rândul.
- Ah, cât ești de pistruiat! Pe obrajii tăi nu mai este loc pentru urme de lăbuțe de tigru! exclamă o fetiță, arătând cu degetul spre fața băiețelului.
Jenat de cuvintele fetiței, băiețelul își plecă întristat capul și o lacrimă se prelinse tăcuta pe obrăjorii lui. Bunica se aplecă, îl mângâie pe creștet și rosti cu glas plin de duioșie:
- Mie îmi plac pistruii tăi. Sunt un dar special de la Dumnezeu. El i-a făcut, special pentru tine… Când eram de vârsta ta, mi-am dorit întotdeauna să am pistrui, adăugă ea, mângâind cu drag obrajii băiețelului… Pistruii sunt ceva cu totul aparte, iar ție îți stau tare bine!
- Adevărat?! întrebă băiatul, ridicându-și privirea din pământ.
- Sigur că da, rosti bunica. Ei, haide, spune-mi un alt dar pe care l-a făcut Dumnezeu și care e mai frumos decât pistruii.
Băiețelul se gândi câteva clipe, se uită țintă în ochii bunicii lui și șopti zâmbind:
- Ridurile…
