„În ultimul timp „stresul " se pare că se generalizează. El este dătător de foarte multe boli fizice și psihice. Și totuși ar trebui să existe momente în viața noastră când trebuie să nu răspundem la telefon, să nu faci lucruri neplăcute, ci să te odihnești în liniște, de toate. Lumea poate aștepta cinci minute. De fapt, indiferent de cât de ocupați suntem, indiferent de cât de bine suntem organizați, indiferent de cât de puțină odihnă ne acordăm, nu vom face tot ceea ce trebuie făcut. Însă, să facem bine ceea ce avem de făcut, este esențial pentru a crește capacitatea de liniște interioară. O asemenea tăcere ascultată adânc este ea însăși o rugăciune" (Icoana în rugăciune).
Jim Forest (1941 - ), teolog creștin ortodox, scriitor, educator, activist pacifist. Ca tânăr a servit Marina US, colaborând cu o unitate meteorologică, perioadă când a devenit catolic. Serviciul militar și l-a întrerupt pe motive de conștiință. Mai târziu, a lucrat ca redactor-șef al revistei pe care a editat-o, The Catholic. A fost pentru o perioadă de timp consultant militar în războiul din Vietnam. În anul 1988 a fost primit în Biserica Ortodoxă. În cărțile lui, ca jurnalist și scriitor, primează: rugăciunile, scara fericirii, drumul spre Emmaus, Iubirea dușmanilor, reflecții creștinești etc. Împreună cu soția sa, care este un traducător și scriitor, trăiesc în Olanda.
***
„După cum corăbierii cârmuiesc corabia cu grijă, ca să n-o izbească de vreo stâncă văzută sau nevăzută, așa și cei ce se silesc spre viața duhovnicească trebuie să cerceteze cu frică ce trebuie să facă și ce să nu facă. De asemenea să creadă că legile lui Dumnezeu le sunt de folos, tăind de la suflet toate gândurile păcătoase".
Sfântul Antonie cel Mare (251-356), „Părintele monahilor", este poate cel mai popular ascet și socotit a fi începătorul vieții călugărești. Este considerat de tradiția monastică drept întemeietor al monahismului, împreună cu Sfântul Pahomie cel Mare. Prăznuirea lui se face la 17 ianuarie în toate tradițiile creștine. La vârsta de 20 de ani, după moartea părinților, încredințează pe sora sa, unei societăți de fecioare, își donează bruma de agoniseală, moștenită de la părinți și pleacă în pustietate, după ce a auzit în Biserică rostindu-se: „De voiești să fii desăvârșit, mergi, vinde avuțiile tale și, venind , urmează-mi Mie". Își găsește un loc pe malul drept al Nilului, la marginea deșertului. Intreprinde o călătorie în Alexandria, căutând să îmbărbăteze pe martirii creștini prigoniți de stăpânirea romană în timpul persecuției lui Maximian. În anul 312, îl găsim în adâncul deșertului nu departe de Marea Roșie, unde se găsește mănăstirea care-i poartă numele. Aici trăiește însoțit de doi ucenici până la moartea sa. Între timp, mai merge odată la Alexandria pentru a-l susține pe Sfântul Atanasie, persecutat de partida pro-ariană. Dintre scrierile sale se cunosc, cu siguranță, scrisorile trimise diferitelor persoane sau comunități pe care le sprijinea cu sfatul său duhovnicesc. Patericul egiptean îi atribuie 38 de apoftegme (maxime, cugetări), iar în limba siriană are 49 de apoftegme, iar în arabă 40 .
„1001 CUGETĂRI" vol. XII
