STUDENȚII AU CĂLĂTORIT GRATUIT CU TRENUL DE... 42 MILIOANE DE EURO!

Distribuie pe:

După ce, începând cu 1 februarie 2017, Guvernul a decis ca toți studenții din România să aibă gratuitate la transportul feroviar pentru un număr nelimitat de călătorii, inclusiv pe perioada vacanțelor universitare și indiferent de operatorul feroviar, CFR Călători informează că, în decembrie 2017, a transportat gratuit aproximativ 576.000 de studenți, număr de peste două ori mai mare față de cel înregistrat în decembrie 2016.

„Începând din februarie 2017, au călătorit gratuit cu trenul, în medie, 400.000 de studenți, în fiecare lună. Valoarea călătoriilor gratuite efectuate de studenți în perioada februarie - decembrie 2017 este de aproximativ 194 de milioane de lei (circa 42 de milioane de euro), din care au fost decontate sumele aferente perioadei februarie - august, adică aproximativ 112 milioane de lei. În acest context, CFR Călători a înregistrat în două luni aproape o dublare a numărului de bilete oferite studenților, iar numărul abonamentelor a crescut de peste zece ori", precizează CFR Călători, într-un comunicat de presă.

Lasă un comentariu