ALEXANDRU IOAN CUZA

Distribuie pe:

Un vânt mirosind a primăvară, a proaspăt, a schimbare, a speranță, bătea prin toată Europa anului 1848. Era anul în care, un tânăr născut la Bârlad, în anul 1820, fiul ispravnicului Ioan Cuza, după ce își făcuse studiile la Paris, participa acum, alături de Vasile Alecsandri și Mihail Kogălniceanu, la mișcarea revoluționară din Moldova, susținând cu ardoare unirea acesteia cu Țara Românescă.

După înfrângerea mișcării revoluționare din Moldova, Cuza urcă repede treptele militare, ajungând până la gradul de colonel, președinte al Judecătoriei Covurluiului și pârcălab de Galați, funcție din care demisionează în semn de protest pentru a atrage atenția lumii că alegerile pentru Divanul ad-hoc au fost falsificate. Prin toate acestea el se va face remarcat în timp și considerat mai apoi ca persoana cea mai potrivită pentru a fi aleasă ca domn al Moldovei (5.01.1859). Printr-un calcul bine gândit, Cuza este ales, la 24.01.1859, domn și al Țării Românești, ivindu-se, astfel, posibilitatea ca cele două țări să poată fi unite sub același domn. De fapt, acesta a și fost gândul cel de taină al fiecărui român, gând rămas moștenire de suflet din vremea marelui Mihai, iar acum sosise clipa cea mult așteptată, unică și măreață, când ea se va fi împlini sub domnul Cuza cel simțitor la durerile semenilor săi.

Profitând de vrerea celor mulți care doreau semne de schimbare dătătoare de speranțe, Cuza trece numaidecât la înfăptuirea unor reforme radicale care vor pune bazele statului nou, modern:

- unifică Parlamentele și Guvernele celor două țări, făcând astfel și unirea politică a țării,

- Reforma Fiscală,

- capitala țării o mută la București, iar țara se va numi ROMÂNIA,

- Secularizarea averilor bisericești, acțiune prin care va crește Fondul Funciar al statului cu aproape 20 %,

- Reforma Agrară, ce va duce la împropietărirea a peste 400.000 de țărani,

- Reforma Învățământului, Reforma Justiției, noua Constituție, noua Lege Electorală etc.

Dar, ca de-atâtea ori în istoria noastră, când ceva începe să meargă spre bine și în folosul celor mulți și oropsiți, cei mari și puternici se împotrivesc știind că vântul cel nou le va atinge privilegiile lor cele vechi aducătoare de atâta folos. Așa se face că, la 23.02.1866, liberalii și conservatorii se unesc în Monstruoasa Coaliție și îl silesc pe domnul Cuza să abdice, punându-l în locul său pe Carol I. Cu durere în suflet Cuza pleacă în exil, stabilindu-se rând pe rând la Paris, Viena și Wisbaden. Vrea să se reîntoarcă de câteva ori în țară ca simplu cetățean, dar Carol I nu îi aprobă cererea. Supărarea și tristețea îi accentuează boala care îl macină de ceva timp. Se stinge din viață în anul 1877, în orașul german Heidelberg. Doamna Elena îl va înmormânta la cimitirul de la moșia lor de la Ruginoasa, iar mai târziu osemintele sale vor fi reînhumate în cimitirul bisericii Trei Ierarhi, din Iași.

Prin tot ceea ce a făcut pentru neam și țară, dar mai ales pentru cei din totdeauna oropsiți, el, Domnul Cuza, va rămâne veșnicit în inimile noastre ca leacul mângâietor și dătător de speranțe al sufletului românesc. Bărbat între bărbații noștri cei mari, născuți în neamul nostru din vremile bătrâne și până azi, el își va merita locul pe tâmpla țării, acolo unde odihnesc în neuitare, ca icoane ale învechitului timp ZALMOXIS, BUREBISTA, DECEBAL, MIRCEA, ȘTEFAN cel MARE, MIHAI, IANCU alături de gândurile lor cele mari și bune. De ei ni se agață speranțele noastre cele mari și rugătoare, pe ei îi chemăm mereu în gând să vină și să ne izbăvească de cel rău, atunci când simțim că moleșeala și putreziciunea cuprind țara și suflele noastre, cele dedate de-o vreme la prea multele și îndulcitele păcate, care ne îmbie în fiecare zi a le săvârși.

 

Lasă un comentariu