Într-adevăr, nu poți vorbi despre înaintașul nostru, despre înaintemergătorul ardelean Alexandru Papiu-Ilarian, fără acea firească trăire, încărcată „de emoțiile trecutului și ale prezentului", cum găsește fericitul prilej domnul conferențiar dr. Nicolae Ploeșteanu să se exprime în „Prefața" la „Viața, operele și ideile lui Giorgiu Șincai", excelentul discurs de recepție al luptătorului, al ilustrului istoric Alexandru Papiu-Ilarian, la Academia Română. O încărcătură emoțională învăluindu-l, cu nimb aurit, pe luptătorul-istoric ardelean în „Istoria Românilor din Dacia Superioară", cel îndreptându-și gândul spre înaintemergătorul Șincai, la viața, operele și ideile celui născut la Șamșud, neînțelesul, neliniștitul, hărțuitul luminator-corifeu, organizator și conducător al Revoluției Române, de la 1848, din Transilvania.
Despre înaltele idei cuprinse în discursul lui Alexandru Papiu-Ilarian de primire în Societatea Academică, a avut aprecieri, pronunțându-se, elogios, prin răspunsul tradițional, o altă ilustră personalitate a vremii, George Barițiu, care-l saluta astfel: „Să fii, domnule Papiu, binevenit în sânul acestei Societăți Academice. Să ai parte de anii lui Nestor și de succesele lui Livius pe câmpul istoriei noastre."
O primire elogioasă, pe măsura staturii lui intelectuale, a profundei lui gândiri spirituale românești, a înaltelor valori istorice și morale ale timpului. Trecut prin școlile Târgu-Mureșului, Blajului (avându-l dascăl pe Simion Bărnuțiu), Vienei, Padovei, președinte al „Societății Transilvania", Alexandru Papiu-Ilarian a devenit apărătorul drepturilor românilor transilvăneni. Pentru activitatea lui revoluționară el este arestat de autoritățile maghiare, îi este incendiată casa părintească, iar tatăl lui, preotul din Budiu, este spânzurat la Turda.
Cu Transilvania, cu leagănul nașterii noastre, ca neam, în suflet, el continuă, și azi, de dincolo de timp, de dincolo de morminte, să fie, pentru noi, acel sfânt dascăl al urmașilor. Spuneam și cu un alt prilej: el este profesorul nostru de conștiință națională, de istorie, de limbă. Dar și de patriotism, de naționalism curat, transilvănean!
Cancelist la Tabla Regească din Târgu-Mureș, unde era și Avram Iancu, eroul național al românilor, comandant de oști, mai apoi, la 24 de ani, în Cetatea de cremene a Apusenilor, acel „părinte al patriei, Alexandru Papiu-Ilarian devenea, prin timp, și profesorul nostru de „legi", de istorie, de statistică la Facultatea de Drept din Iași, fiind și sfătuitorul de taină al domnitorului Alexandru Ioan Cuza, în postura de ministru al Justiției, în Guvernul Kogălniceanu, și de procuror general la Curtea de Casație, cinste și apreciere de care, pentru prima oară se bucura un ardelean!
Ridicat din rădăcină transilvană, admirator al lui Petru Maior, al celorlalți corifei ardeleni, preocupat de vechimea și continuitatea noastră pe cuprinsul Daciei, Alexandru Papiu-Ilarian numea limba noastră „scump odor", „tezaur de preț", „fundament al culturii."
Alexandru Papiu-Ilarian, autorul „Istoriei Românilor din Dacia Superioară", rostea un mare adevăr al timpului, valabil, mai ales, în zilele de azi, că „Românii ar trebui să se întremeze în patriotism și în curaj și să câștige statornicie în caracter".
El ne-a lăsat și acel „Tezaur de monumente pentru România", tezaur-dovadă al existenței noastre, și revista „Diorile" („Zorile"), convins afirmând că, la ardeleni, „patriot român și naționalist român una și aceeași este."
Înzestrat, luminat cărturar, aruncat în valurile existenței lui învolburate, membru titular al Academiei Române, devotat cauzei naționale, profesorul nostru de conștiință națională, dascălul de istorie, de limbă, de patriotism și de naționalism curat, transilvănean, flacără înaltă a spiritualității noastre, pe Alexandru Papiu-Ilarian, noi, urmașii, îl cuprindem în valorile esențiale ale istoriei, ale națiunii noastre.
Cel numit „Părintele Patriei" n-a avut parte de „anii lui Nestor". La cele veșnice trecând, la numai 50 de ani, ducea cu el acel gând neîmplinit, al traducerii abia începute, în românește din latină, a „Descrierii Moldovei", opera lui Dimitrie Cantemir. Așezat, pentru pomenire și veșnicie, lângă Biserica de Sub Brazi din cartierul Turnișor al Sibiului, unde, prin grija Academiei Române, i s-a ridicat un monument din marmură de Carrara, luptătorului-istoric potrivite îi sunt cuvintele cronicarului, referitoare la om, la destinul lui, la timpul trăirii: nu vremurile sunt sub om, ci bietul om sub ele!
Să ne închinăm memoriei lui!
P.S. La 5 octombrie 1919, liceul românesc din Târgu-Mureș primea numele lui Alexandru Papiu-Ilarian.
La 1 Decembrie 1930, în fața liceului târgumureșean, este dezvelit bustul lui Alexandru Papiu-Ilarian, realizat de sculptorul Ioan Faur Schmidt.
