„Basarabia noastră este o țară românească…"!

BASARABIA - străvechi pământ românesc, la marginea căruia stau și acum de strajă vechile cetăți ale lui Ștefan cel Mare și Sfânt, de pe apa Nistrului.

Ruptă din trupul Moldovei în 1812 și transformată în gubernie rusească, Basarabia se întindea pe o suprafață de 45.630 Kmp, iar populația ei era în proporție de 86 la sută românească!

Cu toate acestea, limba română a fost scoasă din programele de învățământ de la toate școlile și înlocuită cu limba rusă, pe care o vorbeau doar 6,5 la sută dintre locuitorii săi! Așa a început teribilul proces de deznaționalizare a românilor basarabeni!

După 60 de ani de rusificare, în 1871, statisticile ruse consemnau reducerea elementului românesc din Basarabia la numai 66 la sută. Aceasta era situația Basarabiei la începutul Primului Război Mondial, în 1914.

În contextul istoric al vremii, determinat de desfășurarea războiului, în urma prăbușirii imperiului austro-ungar și de victoria revoluției bolșevice din Rusia, lupta pentru unitatea națională a tuturor românilor a intrat într-o fază finală, antrenând toate forțele sociale, atât cele din Țară, cât și cele din provinciile aflate sub stăpânire străină.

Conștiința națională a românilor basarabeni și voința lor de a se uni cu România au fost stimulate chiar de urmările revoluției ruse, din februarie 1917. Reprezentanții Partidului Național Moldovenesc, participanți la Congresul Naționalităților din Rusia (8-14 septembrie 1917), au făcut precizări referitoare la faptul că nu există o „națiune moldovenească", ci doar o singură națiune română. La 20 octombrie 1917 s-a desfășurat, la Chișinău, Congresul soldaților moldoveni, care a adoptat zece rezoluții, între care: declararea autonomiei teritoriale și politice, oprirea colonizării străinilor, înființarea Sfatului Țării pentru ocârmuirea Basarabiei, respectarea drepturilor tuturor noroadelor mici din Basarabia etc.

La 21 noiembrie 1917, într-o atmosferă deosebit de solemnă, la Chișinău s-au deschis lucrările Sfatului Țării. Deasupra mesei prezidiului era arborat drapelul Tricolor: roșu, galben și albastru, ce dusese sfințit mai întâi de episcopul Basarabiei, Gavril. La început au fost intonate imnurile „Deșteaptă-te, române!" și ,,Pe-al nostru steag e scris unire", urmate de ropote nesfârșite de aplauze și de urale: Uraaa!.. Trăiască Republica Moldovenească!.. Luând cuvântul Ioan Pelivan, reprezentantul Partidului Național Moldovenesc, a spus, între altele: ,,Astăzi este ziua cea mai însemnată în istoria poporului moldovenesc. Acest popor a fost condamnat să piară, dar astăzi el renaște; a fost înmormântat, dar azi a înviat. În anul 1812 noi am fost rupți din trupul Moldovei și anexați la statul rus. În trecutul poporului nostru întotdeauna s-a întâmplat astfel: când se luptau între ei doi bandiți - Rusul și Turcul - niciunul din ei nu suferea ce suferea nenorocitul nostru popor moldovenesc. Așa s-a întâmplat și în 1812, când Basarabia a fost ruptă de la trupul României ca să fie cedată țarului rus".

Ca urmare a hotărârilor congresului, la 4 decembrie 1917 și-a început lucrările Sfatul Țării. Bazându-se pe Declarația drepturilor popoarelor din Rusia, Sfatul a adoptat, la rândul său, Declarația Solemnă, în care se stipula că: ,,Se declară de azi înainte Republica Democratică Moldovenească".

În 24 ianuarie 1918, a urmat cea de a doua Declarție Solemnă a Sfatului Țării: ,,Se proclamă independența Republicii Democratice Moldovenești, rupându-se orice legătură de dependență cu Rusia. Acest act istoric s-a făcut cu votul unanim al deputaților din Sfatul Țării și cu asentimentul entuziast al întregului popor din Republica Moldovenească".

Cu acest prilej, Comitetul Central al Studenților Români din Basarabia a adresat o Chemare către întregul tineret basarabean, în care se spunea: ,,Basarabia noastră este o țară românească tocmai ca și celelalte țări de peste Prut, locuite de frații noștri(…). Noi socotim că mântuirea neamului nostru este numai în unirea tuturor fiilor noștri într-o singură țară. Noi de la străini nu mai așteptăm nimic, toată nădejdea ne-o punem în viața la un loc cu frații noștri români (…). Noi vrem o Românie a tuturor românilor"! (Ziarul „România nouă" nr. 8/1918, Chișinău).

Telegrame, moțiuni, declarații au fost adoptate pe întregul cuprins al Basarabiei și în România. Astfel, în Chemarea scriitorilor din România, Transilvania și Bucovina, adresată locuitorilor din Basarabia, în 31 ianuarie 1918, se spunea: ,,A venit, fraților, vremea ca neamul nostru să nu mai cunoască hotar pentru dragostea lui, pentru limba noastră cea dulce. Cultura, limba, școala noastră de acum trebuie să se unească pe veci și nedespărțiți vrem să rămânem până la sfârșitul sfârșitului".

La 27 martie 1918, Sfatul Țării, dând glas opiniei exprimate de populația Basarabiei, a adoptat hotărârea de unire a Republicii Moldovenești cu România:

„Republica Democratică Moldovenească (Basarabia), în hotarele ei dintre Prut și Nistru, Marea Neagră și vechile granițe cu Austria, ruptă de Rusia acum o sută și mai bine de ani din trupul vechii Moldove, în puterea dreptului istoric și dreptului de neam, pe baza principiilor că noroadele singure să-și hotărască soarta lor, de azi înainte și pentru totdeauna se unește cu mama sa, România" (Ziarul ,,România nouă", nr. 12/1918, Chișinău). Rezultatul votului: 68,8 la sută - pentru, 2,3 la sută - contra, 22,4 la sută - abțineri.

Hotărârea a fost adusă la cunoștința primului ministru al României, Alexandru Marghiloman, invitat la Chișinău. În scurta sa alocuțiune, acesta a declarat: ,,În numele poporului român, cu mândrie iau act de declarația domniilor voastre pentru unire și declar că Basarabia este de acum înainte pe vecie cu România unită și nedespărțită… Am luat act de declarația dumneavoastră și în numele Guvernului român declar că o primesc…". (I. Nistor, Istoria Basarabiei, ediția a II-a, Chișinău, 1923).

Au trecut de atunci doar două decenii până la tragicele evenimente din 1940, care au dus la dezmembrarea României. Basarabia a fost din nou ruptă ,,de la sânul mamei sale", nu de țarismul rus, ci de stalinismul roșu, sovietic, ce s-a dovedit la fel de rapace. Nenorociri și mai mari s-au abătut peste românii basarabeni, supuși unei aprige prigoane naționale, politice, culturale, sociale și religioase, urmărindu-se deznaționalizarea lor totală. Însă ei au rezistat. Tradițiile, obiceiurile, credința lor puternică în Dumnezeu și limba maternă, românească, erau prea puternice în ființa lor, în istorie și în glia lor strămoșească, pentru a putea fi alungate de niște legi venite de la stăpânii din Moscova.

Teribilul proces de deznaționalizare, de rusificare forțată nu putea să rămână fără urmări. Cu toate că au rămas majoritari, românii basarabeni au cunoscut un puternic recul numeric, rămânând acum doar 64,4 la sută din populația republicii. Cu toate acestea, ei nu-și pierd nădejdea că ziua eliberării lor depline de sub stpânirea moscovită nu mai poate fi departe. Semnele acesteia sunt tot mai evidente. Fiindcă deasupra principalelor instituții ale statului flutură drapelul tricolor, același cu cel românesc; din 1990, data de 31 august „Limba noastră cea română" a devenit sărbătoarea națională a românilor de dincolo de Prut; poezia lui Alexei Mateevici „Limba noastră" este imnul de stat al Republicii Moldova; gardul de sârmă ghimpată de pe Prut a dispărut. Trebuie să dispară și vămile, pentru ca Prutul să nu mai curgă „printre țări române" și să nu i se mai audă „plângerea-n Carpați…"!

(Din vol: „Basarabia iarăși și iarăși…")

(va urma)

 

Lasă un comentariu