Simona Halep și Caroline Wozniacki se înfruntă în finala feminină de la Australian Open, într-un meci programat sâmbătă dimineața, de la ora 10.30. Va fi pentru a șaptea oară când Simona Halep o va înfrunta pe Caroline Wozniacki. Din păcate, daneza are un palmares pozitiv, câștigând patru meciuri. Wozniacki s-a impus în ambele dispute directe din sezonul precedent, la Eastbourne și la Turneul Campioanelor.
De ce finala are o miză uriașă pentru ambele jucătoare
Simona Halep și Caroline Wozniacki au trasee asemănătoare în carieră. Ambele evoluează cu presiunea de a fi ajuns numărul 1 mondial fără un turneu de Mare Șlem în palmares. Danezei i s-a întâmplat în 2010, în vreme ce Simonei i se întâmplă în prezent. Totuși, cine va câștiga acest turneu va rezolva problema: dacă învinge, Halep cucerește primul său Grand Slam și rămâne numărul 1 în lume; dacă învinge Wozniacki, ia primul său turneu major din carieră și urcă, în același timp, pe primul loc în clasamentul WTA.
O altă miză uriașă este și la nivel financiar. Cine triumfă, pleacă acasă cu 3,1 milioane de dolari!
Simona a pierdut de două ori finala de la Roland Garros, în 2014 cu Maria Șarapova și anul trecut cu Jelena Ostapenko. De cealaltă parte, Wozniacki are două finale pierdut la US Open. În 2009 era învinsă de Kim Clijsters, în timp ce în 2014 ceda în fața Serenei Williams. Caroline, cu un an mai în vârstă decât Halep, are mai multe trofee în palmares. Daneza a cucerit 27 de trofee de-a lungul carierei. În schimb, Simona are 16. Wozniacki stă mai bine și în privința banilor câștigați în circuit. A încasat 27 de milioane de dolari, cu șase mai mult decât Halep.