Un copil veni la o piatră mare, se opri lângă ea și-i spuse. „Ce faci aici?" „Stau întinsă pe pământ", îi răspunse piatra. „Și când vine noaptea, întrebă mai departe copilul, atunci ce faci?" „Atunci stau tot aici", răspunse piatra. „Și când plouă, ce faci?", întrebă copilul. „Atunci stau tot aici", răspunse piatra. „Când ninge și este frig, iar eu mă îmbrac cu paltonul gros, tu ce faci?" „Atunci stau tot aici", răspunse piatra. „Sărăcuța de tine!", spuse copilul și-o mângâie.
„Nu sunt săracă, îi răspunse piatra. Sunt așa de bucuroasă că sunt piatră, precum tu ești bucuros că ești un copil. Sunt bucuroasă să stau liniștită, de altfel cum îți place și ție să țopăi. Nici eu nu îngheț când este frig. Nici mie nu-mi este frig noaptea. Sunt foarte bucuroasă, micuțule. Sunt o piatră, stau așa, asta mi-e menirea pe care mi-a dăruit-o Dumnezeu, iar eu am acceptat-o deplin!".
