Flori și plante decorative în locul… mohorâtei tuia

Distribuie pe:

Spațiile verzi aferente celor mai reprezentative licee din municipiul Târgu-Mureș vor fi replantate și reamenajate cu specii de plante decorative, încât să se încadreze în contextul arhitectural și peisagistic al orașului, oferind, în același timp, imobilelor mai multă vizibilitate.

Anunțul a fost făcut de primarul municipiului, dr. Dorin Florea, cu ocazia discursului rostit în cadrul Zilelor Colegiului Național „Unirea", desfășurate săptămâna trecută. Bătrâna tuia din fața școlii - „o dihanie care, efectiv, nu mai lasă să pătrundă razele soarelui sau să vezi clădirea" - va fi înlocuită cu flori și plante ornamentale vii, colorate, asigurând un microclimat elegant, benefic, generator de optimism și gândire pozitivă. „Vă spun din experiență, din lecturi și din discuții cu specialiști, că tuia nu reprezintă absolut nimic frumos, are locul și rolul ei, dar nu aici, și probabil că doar în mintea unora care se ascund în spatele patrafirelor reprezintă ceva. E nevoie aici de un design floral și garantez că îl voi face, dar cu o singură condiție: să-l îngrijiți! Îl vom face și veți fi mândri de el! Facem și la Papiu și la Bolyai".

Supărarea primarului se trage din nemulțumiri mai vechi, legate de tărăboiul creat de unele (așa-zise) organizații de protecția mediului și nu numai, care se opun, fără argumente, tăierii copacilor bătrâni sau bolnavi de pe raza municipiului - arbori ce reprezintă adevărate pericole publice.

„Avem facultăți de dendrologi și de designeri florali, dar uitați-vă la copacii din Târgu-Mureș cum arată. Uitați-vă cât de suciți și de găunoși sunt, uitați-vă ce vor să apere! Aceasta este mocirla și mediocritatea care domină azi în România. Vă garantez că acel contract care este încă în vigoare îl voi apăra așa cum cred eu că trebuie apărat", le-a spus primarul liceenilor de la „Unirea", asigurându-i că nu va întâmpina Centenarul „cu tuia aia urâtă în față".

Lasă un comentariu