Se știe că pagina istoriei consemnează acel Tratat de Alianță Româno-Polon, din anul 1931, de fapt o prelungire a celui din 1926. Era un moment al istoriei europene, perioadă în care începeau să se adune nori negri, amenințători, pe cerul Europei, sub amenințările unei Germanii naziste, a lui Adolf Hitler, ale unei Italii fasciste, a lui Mussolini, a Ungariei horthyste, pe de o parte, dar și dinspre steaua roșie a Kremlinului, unde Iosif Vissarionovici Stalin, cu pornirile lui criminale, punea la cale scenarii pentru ocuparea teritoriilor unor țări străine.
Acesta era contextul în care, la 23 august 1939, Hitler și Stalin, prin Ribbentrop și Molotov, au pus la cale, acel pact „cu anexele secrete", privind anexarea teritorială a unor state vecine. Avea loc una dintre cele mai ciudate înțelegeri: între Germania lui Hitler, țară nazistă și fascistă, și URSS, a lui Stalin, bolșevismul roșu care a pus ochii lacomi pe teritoriile țărilor din jur.
Urmarea? Ocuparea Cehoslovaciei, apoi a Poloniei, la 1 septembrie 1939, Germania și URSS împărțindu-și prada, jumătate-jumătate. Ca niște hoți netrebnici! Tâlhari de drumul mare! La 26-28 iunie 1940 venea rândul României, prin ocuparea, de URSS, a Basarabiei, a nordului Bucovinei, a Ținutului Herței, vechi teritorii românești unite cu România, în anul 1918. În scurt timp, România pierdea și nordul Ardealului, prin Diktatul de la Viena, din 30 august 1940, fiind dat Ungariei horthyste și fasciste. Cadrilaterul ajunge în mâinile Bulgariei!
Atacarea, ocuparea și ruperea Poloniei, de către Germania, a fost posibilă cu aprobarea tacită a URSS, conform unui scenariu penibil. Scenariu stalinist, care va fi aplicat, și României, în iunie 1940. Se știe că, în acel Tratat de Alianță Româno-Polon, din 1931, continuarea celui din 1926, erau prevăzute prevederi clare, în cazul atacării, uneia din ele, a României sau a Poloniei, „printr-o strângere a legăturilor politice și militare cu Polonia". Sub lovitura militară a Reichului, la 1 septembrie 1939, statul polonez era rupt, în forță, de Germania nazistă, conform înțelegerii între Hitler și Stalin, cuprinsă în Pactul Ribbentrop-Molotov, mai ales prin anexele lui secrete, cu contribuția și participarea URSS.
Era momentul istoric, când unele mari puteri, nouă, românilor, ne-au întors spatele, când avea loc acea izolare internațională a României sub presiunea țărilor fasciste și revizioniste. Sunt momente - spune românul - în care, la nevoie, prietenul adevărat se cunoaște! Mutilarea teritoriului național al Poloniei era și un avertisment, o amenințare viitoare pentru teritoriul românesc. Granițele, stabilite după Tratatul de Pace de la Trianon (4 iunie 1920), nu mai erau sigure! Polonia se afla, în urma agresiunii germano-sovietice, de la 1 septembrie 1939, într-o situație tragică! În acele momente, peste 100.000 de polonezi, printre care și șeful statului, alți mulți demnitari, în pribegia lor, și-au găsit refugiul în România, stârnind nemulțumirile Germaniei și ale URSS. Polonezii, porniți în pribegie, și-au găsit găzduire, la vecinii și prietenii români, în zona Tarcăului, unde și azi se mai află numeroase familii ale unei comunități formate pe atunci, aflate în refugiu. Guvernanții polonezi au fost găzduiți, la Tarcău, într-o clădire, pe vremuri aparținând Reginei Maria, „femeia-soldat", „mama răniților".
Tezaurul Poloniei, într-o situație strict secretă, a ajuns și a fost găzduit pe pământ românesc. Cu sprijin românesc, bogatul tezaur, precum și conducătorii statului polonez au ajuns în siguranță, fiind salvat și tezaurul, salvați și demnitarii polonezi.
Urmele acelor momente de solidaritate, de omenie românească, se mai păstrează, și azi, pe văile Tarcăului, ca amprente ale istoriei. Nu-i un secret că și evreii, născuți la Piatra Neamț, au trăit în liniște și bună înțelegere cu românii. Totul până ce, la 23 august 1944, au năvălit, cu tancurile, peste noi, bolșevicii, comuniștii lui Stalin. Până atunci a fost liniște, nu existau tensiuni. Fiecare trăia în tradițiile, în limba și în credința lui.
Din fericire, tezaurul polonez a avut cu totul altă soartă decât cel al României, dat, dintr-o necesară precauție, spre păstrare, sub presiunea armatelor Puterilor Centrale, din Primul Război Mondial, Rusiei țariste. Un tezaur care va fi furat, prin încălcarea unor înțelegeri clare, de oamenii lui Lenin, de bolșevicii de după Revoluția de la Petrograd, din toamna anului 1917. Pe măsură ce trupele austro-ungare se apropiau de București, ocupându-l (oare care capitală a altei țări a mai fost abandonată, cu atâta ușurință, de propria guvernare, și ocupată de dușmani, fără un foc de armă?!), Iașul devenind, practic, capitala puținului teritoriu care i-a mai rămas României, sub loviturile ocupantului vremelnic. Pentru a nu cădea în mână dușmană, bogatul tezaur al României a fost încredințat Rusiei, cu ale cărei armate, România lupta alături, în Primul Război Mondial, pe frontul din Moldova anului 1917. De primit, înapoi, România nu l-a mai primit! Dovadă că pe ce rusul pune mâna sau piciorul, înapoi nu mai dă!
În aceste puține rânduri, am încercat o trecere, sumară, în revistă, a uneia din componentele trăirii istorice, de atunci, ale României. Românii și polonezii, dinspre acel nord de țară, au trăit și trăiesc, într-o pace firească, indiferent de etnie, de credință, de confesiune. În acea firească pagină a istoriei, amintind și de trăirea acelor atitudini, ale timpului, din relațiile româno-polone.
