Îmi povestea un cunoscut că, la vârsta de 25 de ani a făcut o complicație renală. Făcând ecograf, i s-a spus că are câteva pietricele la rinichi, printre care și una mai mare. În acest caz, trebuia o intervenție chirurgicală. Așa a ajuns într-un salon, cu alți bolnavi. Încă de seara, personalul medical îl avertizaseră că, a doua zi urma să fie operat. La fel îi spusese și unui bătrân vecin de pat cu el. Auzind bătrânul, fără să-l intereseze de cei din jur, și-a făcut cruce și repeta mereu: „Doamne, ajută!" și repeta atât de des că la un moment dat i-a zis:
- Moșule, dar nu ajunge? Chiar crezi că operația depinde de acest „Doamne, ajută" pe care îl tot repeți? Bătrânul i-a răspuns:
- La câte greutăți am avut în viață, dacă nu aș fi cerut ajutorul lui Dumnezeu, nu aș fi trecut peste ele. Spre deosebire de bătrân, prietenului meu îi lipsea ceva: îi lipsea credința în Dumnezeu.
A doua zi l-a văzut pe bătrân așteptând cu seninătate. Dar în loc să-l ia prima dată pe bătrân,
l-au luat pe el. L-a cuprins o frică extraordinară și fără să vrea a rostit: „Doamne, ajută-mă!" Era pentru prima dată în viață când era convins că trebuie să spună așa.
Operația a decurs foarte bine, dar tot la fel de bine trebuia să meargă de acum înainte și relația cunoscutului meu cu Dumnezeu. Abia după operație realizase cât haos era în viața lui, cum până și fetele pe care le ceruse în căsătorie îl marginalizau și îl luau în râs. Astăzi este fericit și are o familie frumoasă, un crez, o credință!
