Sunt suficient de multe persoane care apreciază că numărul 13 este un număr care nu poate fi asociat cu norocul. Că suntem superstițioși sau nu, există o dată de 13 în calendarul evenimentelor nefericite care au avut loc în România, care ne face să nu ne îndoim că acea zi de 13 ianuarie a anului 1917, în care a avut loc cea mai mare catastrofă din istoria Căilor Ferate Române, a fost cu adevărat o zi cu ghinion.
Accidentul feroviar care a avut loc în gara din localitatea Ciurea, a intrat în istorie sub denumirea „catastrofa de la Ciurea" datorită numărului mare de victime care i-au căzut pradă. Aproape o mie de oameni care fugeau din calea războiului au pierit în evenimentul provocat de deraierea trenului arhiplin care mergea de la Galați la Iași în acea perioadă în care România era într-o stare acută de război cu Puterile Centrale, mare parte a teritoriului era ocupată de germani iar administrația și armata română erau refugiate în Moldova. Se pare că acest accident feroviar nu a fost depășit ca număr de victime decât de dezastrul similar din Sri Lanka, din 2004, în care au murit 1.700 de persoane.
Cu toate că datorită condițiilor vitrege ale acelor vremuri nu există prea multe surse de informații referitoare la „catastrofa de la Ciurea", s-a stabilit că trenul supranumit „Curierul" a plecat cu întârziere din gara Galați datorită necesității înlocuirii locomotivei sale avariate de bombe. Pasagerii români, speriați de bombardamentele asupra orașului Galați, elevi, soldați aflați în permisii, ofițeri și soldați ruși, precum și membri ai misiunii militare franceze, au ocupat un tren supraaglomerat în care „te întrebai încă unde-și mai poate găsi loc acest puhoi de umbre" consemna un călător. Pornit din gara Galați în 11 ianuarie, trenul a staționat toată noaptea la Bârlad datorită ninsorii, a parcurs pe 12 ianuarie cei 120 de kilometri spre Iași, ajungând în preajma destinației aproximativ la ora 1.00, în noaptea spre 13 ianuarie, când a intrat pe panta de coborâre de la stația Ciurea, aflată doar la câțiva kilometri de Iași. Călătorii stăteau ciorchine pe tampoanele și cuplele vagoanelor, fapt care, a determinat, după cum s-a constatat ulterior, și cauza accidentului. Datorită unei mișcări involuntare cu piciorul sau mâna, închiderea robinetului de la conducta de aer a produs izolarea frânei într-unul sau mai multe locuri. Din cauza aglomerației, personalul se afla în incapacitatea de a manevra frâna de mână, așa încât vagoanele au deraiat, s-au ciocnit de locomotivă „trăgându-i pe toți călătorii săi spre mutilare sau spre marea călătorie de dincolo" se descrie în jurnalul unui supraviețuitor. Lămpile cu gaz și cărbunii din sobele improvizate ale vagoanelor au produs automat incendierea acestora.
La împlinirea a peste un secol de la cumplitul accident feroviar de la Ciurea, ne oprim din goana cotidianului pentru a ne aminti de victimele înmormântate în gropile comune de pe câmpul din spatele gării Ciurea și a le închina un gând pios, amintind că Mihail Sadoveanu, în romanul său „Strada Lăpușneanu" redă o scenă a accidentului de la Ciurea așa cum a fost el reflectat în memoriile supraviețuitorilor.
