Istoria vieții sfinților relatează experiențe încărcate de mare dramatism. Una din aceste întâmplări aparține unei călugărițe dintr-un ordin catolic. Căsătorită cu un soț înstărit, a dus un timp o viață îmbelșugată. A avut o căsnicie frumoasă, din care s-a născut un copil. În urma unui accident soțul moare, iar mama rămâne singură cu copilul. Ea începe să fie atrasă din ce în ce mai mult de mănăstire. Pe când copilul avea patru ani, se hotărăște să-l părăsească și să intre în mănăstire. Hotărârea mamei are un efect puternic asupra micului ei copil. El nu poate înțelege gestul mamei care îl părăsește. Într-un act disperat de a-și recupera mama, împreună cu alți copilași, în ziua de Sfânta Maria, s-au adunat în fața mănăstirii, strigând în cor: „Dați-mi mama înapoi…! Dați-mi mama înapoi…!"
Poate o mamă să-și uite fiul? Iată întrebarea din Sfânta Scriptură: „Poate o femeie să uite copilul pe care-l alăptează, și să nu aibă milă de rodul pântecelui ei? Dar chiar dacă l-ar uita, totuși Eu nu te voi uita cu niciun chip". (Is. 49, 15) Așadar, poate?
Poate, să poată! Dar nu poate să fim uitați de Maica Domnului, niciodată!
