Cu mulți ani în urmă, am citit într-un ziar american un articol, care mi-a rămas în minte, despre felul în care a ars o casă de nebuni din New York. Ce lucru înfricoșător a fost acolo! Aproape toți nebunii au pierit în foc. N-au putut fi salvați. De ce? Pentru că erau nebuni, pentru că n-aveau pricepere. Când s-au ivit flăcările, o parte din ei au sărit în foc râzând. Credeau că focul e o jucărie. O altă parte au stat locului, liniștiți. Focul nu i-a înfricat. Iar când au ajuns la ei pompierii, să-i scape, s-au năpustit asupra lor. Un nebun striga cât putea: pe ei, fraților, au venit să ne omoare. Câțiva pompieri au fost omorâți de nebuni.
Să luăm aminte, ce înțeles sufletesc adânc are acest foc pentru vremurile și oamenii de azi. În înțeles sufletesc, oare nu este întrucâtva și lumea de azi în chipul unei case de nebuni ce a luat foc? În înțeles sufletesc, oare, nu sunt și mulți dintre oameni, în chipul nebunilor care au pierit în foc? Lumea este plină de focul ispitelor, al fărădelegilor, de focul stricăciunilor sufletești. Iar răutățile și stricăciunile sufletești din vremurile noastre sunt o mărturie că s-a stins și se stinge credința. Este foarte important să ne aducem aminte în această împrejurare de întrebarea Mântuitorului: „Dar când va veni Fiul Omului, va găsi El credință pe pământ?". (Luca 18, 8).
