Centenar, cu țara ciuntită!

Distribuie pe:

Nu rezultă prea clar cum vom marca cei 100 de ani de la făurirea României Mari, ai noștri (dregători) nefiind în stare, până în prezent (și nici dând semne că o vor face în scurtul răstimp ce a rămas până la eveniment) să-și pună capetele laolaltă și să „scoată pe piață" un program articulat, coerent și unitar privind marea sărbătoare de la 1 Decembrie din acest an. Subiectul este adus, din când în când, în discuție, dar, fir-ar să fie, mereu intervine vreun viol, vreo crimă, vreo afacere amoroasă cu SPP-iști, o hărțuială sexuală, o înjurătură de-a magistratului Portocală, o ispravă de-a procurorului Bucurică, o „vedetă" care ori divorțează, ori se mărită, ori rămâne gravidă, vreo păruială între amantă și nevastă etc., încât problema Centenarului trece pe plan secund, populația fiind invitată să se pronunțe dacă nevasta ori, dimpotrivă, amanta și soțul prins în „flraglant" au nevoie de consiliere psihologică sau de control judiciar. Las' că n-au intrat zilele-n sac, mai e până la Centenar, ne descurcăm noi cumva: o paradă militară, un sobor de preoți, un spectacol folcloric cu îndrăgiți interpreți ai cântecului popular, un foc de artificii, ceva, acolo, să fie… În năclăiala mediatică generalizată, nu care cumva să credeți că vreun post de televiziune acordă măcar o rubrică dedicată Anului Centenar, în schimb spații ample sunt alocate Anului Câinelui, care, potrivit zodiacului chinezesc va fi mult mai generos decât Anul Cocoșului sau al Șobolanului de Pământ. Sau al Maimuței.

Academia Română, săraca, a întocmit un program de sărbătorire a Centenarului Unirii, dar cine are răbdare să citească 10 pagini? Nu că cineva ar fi avut răbdare să citească cele 40 de pagini ale legilor justiției, dar măcar pentru alea, așa necitite, ai putut ieși în stradă, să protestezi, să te exprimi, să te sui pe acoperișul Parlamentului, să dai cu telefonul în dușman, în fine, să lupți împotriva corupției (despre care nici că era vorba în legile cu pricina, și ce dacă?). Așa că, mai dă-i încolo de academicieni boșorogi, cu cele 10 pagini ale lor, ia să-și vadă de terfeloagele și de birourile lor prăfuite… Niște șoareci de bibliotecă…

Astfel stând treburile, nu prea știm ce o să fie de Centenar, dar un lucru e cert: la împlinirea vârstei de 100 de ani, România nu mai e „dodoloața" de la 1918 întrucât, în mărinimia lor, începând din 2014, guvernanții au dat liber la vânzarea de teren agricol străinilor și companiilor multinaționale, încât numai cine n-a vrut n-a putut să cumpere, pe nimica toată, vreun „picior de plai" și să-l burdușească temeinic cu pesticide, ca să dea, cât mai grabnic, roade, pe care să ni le vândă, tot nouă, la suprapreț. „De importanță extraordinar de mare pentru România: cine e proprietarul pământului din România? Cel puțin în momentul de față, aflu că proprietarii a 30% din terenul agricol din România sunt alții decât românii. Ei, pe mine, personal, această proporție mă îngrijorează", afirma, în 2016, dl Klaus Iohannis, după care a abandonat subiectul. Ei, dacă l-ar relua, acum, ar fi de-a dreptul îngrozit: peste 45% (5,3 milioane de hectare) din terenurile agricole din România (13,3 milioane ha) sunt astăzi în posesia unor persoane sau entități străine, cărora nu le-au fost puse niciun fel de restricții. (Unele surse indică însă că suntem undeva la 70% terenuri agricole fertile vândute anapoda.) Mai mult, statul nici măcar habar nu are ce, cât și cui s-a vândut, guvernanții, în indolența, în nepăsarea sau doar în neghiobia lor, apărându-se cu sloganul: „Așa ne cere UE!"

…Ceea ce este o mare și gogonată minciună: Comisia Europeană a precizat că țările UE trebuie să respecte legislația europeană în domeniu (ceea ce este absolut firesc), însă „au posibilitatea de a limita vânzările de terenuri agricole, pentru a conserva comunitățile de fermieri și pentru a promova agricultura durabilă". Mai mult, „un stat membru UE are competența de a decide cu privire la măsurile de control al vânzărilor de terenuri agricole".

Un studiu realizat recent, pentru Comisia de Agricultură a CE, atrage atenția asupra fenomenului de „acaparare" a terenurilor din Europa de Est de către cetățeni din afara spațiului comunitar, printre fruntașii la vânzări situându-se România: fonduri de pensii, grupuri bancare, mari jucători europeni de pe piața asigurărilor dau buzna la cumpărat teren agricol, „arendându-l, ulterior, unor fermieri sau antreprenori din țările lor, contra unui profit de 8-9% pe an, ca urmare a creșterii prețurilor la terenuri", se arată în raport. Cât despre prețul terenurilor arabile, ce să mai vorbim? În 2016 el varia între 2.000 și 18.000 euro/ha, față de țări ale UE, unde ajungea și până la 30.000 de euro/ha. „Acest fel de a face agricultură - conchid autorii studiului - se bazează pe monoculturi, pe folosirea intensivă a chimicalelor și a medicamentelor de uz veterinar, cu scop preventiv. Efectele se văd asupra mediului înconjurător, a animalelor, dar și a creșterii ratei șomajului în mediul rural. Cauza este faptul că acest sistem necesită puțini oameni. Noul val de investitori străini, coroborat cu fuziunile dintre marile corporații, nu face altceva decât să crească viteza cu care oamenii din mediul rural pleacă peste granițe pentru a-și găsi de lucru". Ca să nu mai vorbim de condițiile puse de alte țări la vânzarea de terenuri agricole: în Franța, bunăoară, autoritățile îl pot supraveghea timp de 15 ani pe noul proprietar străin pentru a vedea dacă acesta folosește terenul pentru agricultură; în Italia, aștepți mult și bine până să cumperi un teren cu acte în regulă, iar în Germania, ca să cultivi pământul și să crești animale, trebuie să fii agricultor profesionist. Și exemplele ar putea continua, nouă plăcându-ne cel mai tare de Ungaria, care, încă din timpul procesului de aderare la UE a zis că „nem": pământul e moștenire națională, așa că nu se vinde șohan!

În fine, dacă mai era vreun dubiu cum că nu din propria noastră indolență ne-am înstrăinat, pe nimic, cele mai fertile terenuri, iată răspunsul foarte recent al CE la întrebarea europarlamentarului Maria Grapini: „Considerați că s-ar putea decide la nivel național oportunitatea vânzării terenurilor către persoane străine?" Răspuns: „Reglementarea piețelor agricole și funciare, inclusiv măsurile referitoare la vânzarea de terenuri către străini, ține de competența statelor membre. Tratatele permit statelor membre să impună restricții privind investițiile străine în terenuri agricole în cazul în care astfel de restricții sunt necesare pentru a proteja interesele publice legitime, de exemplu pentru a preveni speculațiile excesive sau concentrarea excesivă a terenurilor ori pentru a asigura conservarea comunităților agricole. Aceste restricții trebuie, de asemenea, să fie nediscriminatorii și să se bazeze pe criterii clare, specifice, cunoscute dinainte, și să fie aplicate în mod proporțional și nediscriminatoriu". Mai clar nici că se putea.

…Iată cam cum stăm, în mare, la capitolul ..„Pământul țării sfânt", în prag de Centenar. Vorba ceea: „Foaie verde maghiran, grâușor din Bărăgan, pleci cu tiru-n Amsterdam". Bine, gurile rele zic că, pe undeva, prin străfundurile sertarelor din Senat, ar lâncezi o propunere legislativă pentru modificarea și completarea pravilelor care ne situează în topul proștilor Europei (și) în materie de vânzare de terenuri agricole. Da' de ajunge pe ordinea de zi, după ce terminăm cu autostrăzile?!…

Doamne dă să zicem vorbă proastă, dar, tare ne e că, în ziua Centenarului, România ciuntită de propriii ei vajnici fii, va avea parte de câteva discursuri sforăitor-patriotarde în plenul reunit al odăilor parlamentare, de ample serbări populare cu fasole și cârnaț cu bani de la bugetul local, de câteva tăieri de „pamblici" și…cam atât.

De-aia ziceam că ar fi cazul ca dna Viorica și dl Daea să ia hățurile în mână, să pună oleacă de rânduială prin cele trebi ale țării în ajun de sărbătoare, că o fi el frumos (mă rog, de gustibus…) paltonul alb cu ruje multicolore și o fi ea, oaia, statuie vie, dar, parcă înaintașii făuritori de țară ar aștepta și ar merita ceva mai mult de la alde noi, bravii lor urmași… (surse: banatulmeu.ro, economica.net, cotidianul.ro, academia.ro)

 

 

Lasă un comentariu