Târgumureșeanca Schlier Zsuzsi, locul 9 cu echipa României la Cupa Mondială de spadă

Distribuie pe:

Echipa feminină de spadă a României, cu târgumureșeanca Schlier Zsuzsana (stânga foto) în componență, s-a clasat pe cea de-a 9-a poziție la etapa de Cupă Mondială pentru juniori, de la Bratislava, Slovacia. Formația României, pentru care au mai evoluat Bianca Benea (CSM Oradea), Alexandra Predescu și Denisa Barosan, ambele de la CSA Steaua București, a pierdut în optimile de finală, cu 45-33, în fața Ucrainei, ieșind astfel din cursa pentru medalii. În confruntările pentru stabilirea clasamentului final, România a învins, pe rând, Chile (45-22), Estonia (45-33) și Elveția (45-32). Competiția a fost câștigată de echipa Statelor Unite ale Americii, iar pe locurile II și III s-au clasat Italia, respectiv Rusia. Tot la Bratislava, dar în proba individuală, Bianca Benea a obținut medalia de bronz, iar Schlier Zsuzsi a terminat pe locul 40, dintr-un total de 189 de sportive. Următoarea etapă de Cupă Mondială pentru junioare este programată în perioada 17-18 februarie, la Dijon, în Franța.

Lasă un comentariu