Pe cealaltă latură a pământului se povestește că ar fi o țară ciudată. La șase ceasuri depărtare de „Nu-știu-ce", se află minunatul oraș Nicăieri, unde totul este altfel decât la noi. Străzile sunt pavate cu clătite, casele clădite din pesmeți, tencuite cu smântână sau miere și acoperite cu plăcinte. Tocurile și zăbrelele ferestrelor sunt din cârnați, ușile din cașcaval, iar munții din împrejurimi numai și numai din cozonaci umpluți cu migdale și stafide. Măceșul și sălciile sunt pline de cele mai alese dulciuri, iar pomii din grădină, încărcați cu fructele cele mai gustoase. Pe acolo ploaia cade sub formă de vin și ninge cu zahăr. În râuri nu curge apă, ci numai lapte și miere. Pe deasupra, nu se vede nicăieri murdărie, după cum nu sunt purici, ploșnițe, șerpi veninoși sau buruieni otrăvitoare. Nu există hoți sau pușcării. De fapt, nu se pomenește nimic din ceea ce poate face, uneori pe la noi, viața urâtă, ci totul este orânduit pentru plăcerea veșnică și nestingherită a omului. În fiecare zi este duminică. N-ai de făcut altceva decât să mănânci, să bei, să dormi și să fii întotdeauna vesel. Dar nici măcar mâncatul sau băutul nu înseamnă vreo greutate. Porumbeii și puii, grăsunii, iepurii de casă și vânatul umblă ori zboară pretutindeni, gata fierți sau prăjiți, implorându-te să-i mănânci. Fiecare poartă, de altminteri, câte un cuțit în spate. N-ai decât să tai din ce și cât îți place. Laptele, mierea și vinul curg peste tot. Și trebuie numai să deschizi gura și să torni cât vrei. Ei, ce ziceți de o asemenea viață? V-ar plăcea să locuiți acolo?
Sursa: Ani de școală
