„Mișcarea în infinit" este titlul din creația lui Grigore Vieru care reunește aforismele Poetului. E și aici, precum în poezie, omul duminicii, căutând poarta prin care a intrat în lume Dumnezeu; fiindu-i de ajuns o singură pâine, care să fie și clipă și veșnicie, acoperind „toată făptura noastră", cum zilei îi este de ajuns un singur soare. E aceeași viețuire, ca și în poezie, în lacrima ochiului și jertfa sângelui, spre a birui fiara: „Ca să nu ne mai zbatem/ Atât de singuri/ Atât de la marginea lumii..." A nu mai fi la marginea lumii însemna pentru Grigore Vieru a fi în rând cu lumea, fără să mai exiști cu sârma ghimpată din fundul grădinii ce a zgâriat și zgârie inimi. Pentru a fi în rând cu lumea, pentru a trăi ziua bucuriei, scria Grigore Vieru în „Freamătul clipei", pagini de publicistică, apoi în Mișcarea în infinit, „lacrimi așteaptă la rând, așteaptă la coadă".
În aforismele din „Mișcarea în infinit", înțeleptul Grigore Vieru este căutătorul de adevăr în vremuri în care toate se învălmășesc : „Lasă-te răstignit, adevărule, poate că astfel te va găsi lumea în sufletul ei, așa cum l-a găsit pe Iisus Hristos". Carte a înțelepciunii - „Înțelepciunea, ca și dragostea, este o fântână pe care din când în când trebuie s-o curățim, împrospătându-i și limpezindu-i apa" - „Mișcarea în infinit" este visul de reîntemeiere a lumii prin minele de aur ale cugetului curat, ale măsurării grădinii prin soarele lacrimei ce naște mărgărit, ca astfel să nu-i fie pământului lehamite de noi.
„Mișcarea în infinit" e carte a pildelor, făcând să se vadă cale spre ziua în care celui căruia îi place să izbească în masă cu pumnul i se va spune să-și facă masa lui. Căci, „există o disciplină a caracterului adevărat asemănătoare cu disciplina soldatului de gardă, a sângelui care hrănește inima și a rotirii planetelor în univers"; sau „adevărul înseamnă acțiune, el nu poate fi găsit în afara ei"; sau „nu disprețui și nu respinge adevărul pe care nu-l înțelegi și mai ales nu-l urî sau nu râde de el; uită-te mai atent în ochii lui și vei vedea că ei sunt umezi."
Și prin aforismele sale, Grigore Vieru întinde brațele spre Dumnezeu, mucenicind în jertfă, scriind, parcă, arând cu o cruce. Cum poezia nu poate fi, în aprecierea lui Grigore Vieru, o zbenguială a cuvintelor, nici paginile de publicistică sau ale reflecțiilor nu par zbenguieli ale cuvintelor, ci înțelegerea că viața și scrisul nu sunt o joacă, că frumusețea limbii române îți pune în mână condeiul, alături de binecuvântarea divină, făcându-te „ocnaș" și, astfel, puternic și neînvins; puternic și neînvins Poetul, așteptându-ne să-i fim alături la izvoarele îndurării sale: „Pururi voi omeni/ Pe cel care se-apropie/ De izvoarele suferinței mele, / Prelungire în Dumnezeu (...) Care numele îmi înțelege/ Îndrăgindu-l ca pe numele său".
Imagini de la Maratonul de poezie Grigore Vieru, desfășurat la Sala „Deisis" din Târgu-Mureș.
