Poetul George Coșbuc, despre Războiul pentru Independență

Distribuie pe:

S-a zis, și pe bună dreptate, că istoria poporului român este istoria zbuciumată a luptelor purtate de acest popor veacuri de-a rândul pentru libertate, pentru păstrarea ființei sale naționale, pentru câștigarea independenței și năzuința către progres. Vitregia vremilor și împrejurările istorice adeseori au pus în cumpănă însăși existența neamului, dar poporul nostru a găsit întotdeauna suficiente energii și conducători iscusiți care l-au dus la încleștări și lupte crâncene pentru dobândirea libertății și neatârnării sale. Faptele de arme ale românilor din anii 1877-1878 din războiul pentru dobândirea independenței, libertății și neatârnării patriei au fost evocate în producții literare și au avut ecouri adânci și în conștiința scriitorilor transilvăneni. Războiul pentru independență a inspirat o literatură valoroasă și în Transilvania prin creații literare, articole scrise în diferitele reviste ale vremii, comentarii ale războiului. Românii transilvăneni vedeau în izbânda războiului o premiză a eliberării lor de sub stăpânirea străină.

Trebuie să ne referim aici la marele poet transilvănean George Coșbuc, care a evocat într-un mare număr de poezii trecutul de luptă a poporului român, ca și faptele de vitejie din timpul războiului pentru cucerirea independenței naționale din 1877-1878.

În timpul războiului pentru independență, George Coșbuc nu avea decât unsprezece ani. Când a trecut munții, războiul se terminase de doisprezece ani și evenimentele erau încă vii în memoria contemporanilor. Poeziile legate de războiul pentru independență au fost strânse în volumul „Cântece de vitejie" și publicate între anii 1898 și 1902. Dintre poeziile în care George Coșbuc evocă războiul pentru independență amintim: Coloana de atac, Crăciunul în tabără, Dorobanțul, Rugămintea din urmă, Trei Doamne și toți trei, Povestea căprarului, Raport (luarea Griviței, la 30 august 1877), Cântecul redutei, În șanțuri, De profundis, Pe dealul Plevnei. Cea mai însemnată poezie este însă poezia „O scrisoare de la Muselim-Selo", care a fost mai întâi publicată în Gazeta săteanului, din 20 mai 1901, fiind apoi reprodusă de alte ziare și reviste.

În poeziile sale, George Coșbuc a zugrăvit atât încleștarea luptei, cât și admirabilele însușiri de care au dat dovadă ostașii români. Poetul le dezvăluie, cu o totală participare afectivă, marile calități morale, patriotismul, bărbăția și eroismul, atitudinea demnă în cele mai tragice împrejurări, încrederea în biruință. Cunoscător al sufletului și caracterului oamenilor din popor, a reîntrupat eroi anonimi din marea masă a ostașilor. Eroii luptători ai lui George Coșbuc sunt anonimi veniți din toate părțile țării: „Din munți cu soare / Și din văi întunecate / Au lăsat pustii acasă / Stâne și câmpii și sate". Sufletele lor sunt, însă, stăpânite de idealul sfânt al libertății patriei și al unității întregului popor român. Mesajul transmis posterității de eroii lui George Coșbuc este concretizat în impresionanta imagine a lui Burcel și Șoim, din poezia „În șanțuri": „Atunci și Șoimu și Burcel / Cu fața înseninată / Priviră lung și-adânc la el, / Și-au tresărit deodată. / Spre același loc, spre nord privind, / Și sus apoi, tăria, / Toți trei strigar-atunci murind: / Trăiască - România! ".

Ecourile literare ale războiului pentru independență nu s-au oprit numai la perioada războiului, ci s-au perpetuat până mai târziu. Scriitorii transilvăneni au folosit orice prilej pentru a pune în lumină înțelesurile istorice ale cuceririi Independenței de Stat a României. Scriitorii și poeții transilvăneni au evocat cu multă căldură marile evenimente care ne-au adus independența și au omagiat memoria celor care s-au jertfit.

Lasă un comentariu