E dimineața zilei de vineri, 31 august 1990. Bat clopotele din toate bisericile Țării. Bat clopotele Basarabiei, chemând poporul la marea sărbătoare. Este sărbătoarea Limbii noastre cea române! Întreaga Țară trăiește marea bucurie. Este, cred, un caz unic când un popor face din sărbătoarea limbii o sărbătoare națională! Câtă semnificație și câtă noblețe în acest act!
,,Limba noastră-i o comoară
În adâncuri înfundată,
Un șirag de piatră rară
Pe moșie revărsată".
Străzile Chișinăului s-au transformat în fluvii vii, de oameni de toate vârstele, mulți purtând frumoasele costume naționale românești. Curg aceste fluvii vii, deasupra cărora flutură sute și sute de drapele tricolore, înspre marea Piață a Adunării Naționale. Este locul în care, cu un an în urmă, poporul a decretat că Limba Română este limba oficială a Țării, iar grafia latină este veșmântul ei firesc.
În scurtă vreme, marea piață devine neîncăpătoare pentru sutele de mii de oameni deasupra cărora flutură o mare de drapele tricolore, în timp ce în văzduh se înalță acordurile celor mai îndrăgite cântece patriotice pe care le cântă toți românii, de la Nistru până la Tisa și de la Hotin până la Marea cea mare!
Bat clopote vestind poporului marea sărbătoare. Sunt clopotele din inima neamului nostru! Sunt clopotele Catedralei centrale din Chișinău, renăscută, recăpătându-și menirea pentru care a fost zidită. Cea de Casă a lui Dumnezeu! În fața ei s-au adunat mulțimile de pe tot cuprinsul Basarabiei. Glasul Î.P.S.S. Daniel, mitropolitul Moldovei și Bucovinei, încojurat de un sobor de înalți prelați și preoți, de pe ambele maluri ale Prutului, înalță rugăciuni fierbinți către cer. Sunt rugăciunile unui popor care s-a născut creștin și trăiește cu sfințenie în ortodoxie. Peste dangătul clopotelor și peste mulțimile adunate în piață se înalță cuvintele biblice: ,,La început era Cuvântul și Cuvântul era Dumnezeu și Dumnezeu era cuvântul ".
Bat clopote vestind poporului marea sărbătoare a Limbii noastre cea română. Iar în timp ce dangătul lor zboară peste mulțime, aceasta, în frunte cu I.P.S.S. Daniel, înconjurat de soborul de prelați și preoți, se îndreaptă spre Parcul Național. La marginea acestuia s-a petrecut un alt moment important al acestei zile istorice: dezvelirea și sfințirea statuii marelui voievod al Moldovei, Ștefan cel Mare și Sfânt. Odată cu căderea pânzii, Ștefan apare în fața mulțimii în toată măreția sa, având în mâna stângă, ridicată deasupra capului, crucea cea sfântă, simbolul creștinătății, iar în mâna dreaptă ținând paloșul cu care a băgat groaza în toți dușmanii țării. Răsună până departe uralele nesfârșite, pornite din sute de mii de piepturi, însoțite de versurile nemuritoare, intrate adânc în conștiința tuturor românilor:
,,Ștefan, Ștefan, Domn cel mare,
Seamăn pe lume nu are,
Decât numai sfântul soare!
Din Suceava când el sare,
Pune pieptul la hotare,
Ca un zid de apărare! "
Înălțată aici, în inima Basarabiei, la hotarele căreia se află vestitele sale cetăți: Hotinul, Soroca, Orheiul, Tighina, Cetatea Albă și Chilia, statuia marelui voievod are valoare de simbol: Ștefan cel Mare și Sfânt stă și acum de strajă, ca o pavăză de nădejde și de trăini-cie la marginile răsăritene ale românismului!
,,Ștefane, Măria Ta,
Tu la Putna nu mai sta.
Las Arhimandritului,
Toată grija schitului.
Lasă grija sfinților
În seama părinților,
Clopotele să le tragă
Ziua-ntreagă, noaptea-ntreagă
Doar s-o-ndura Dumnezeu
Ca să-ți mântui neamul tău!
Tu te-nalță din mormânt
Să te-aud din corn sunând
Și Moldova adunând.
De-i suna din corn o dată
Ai s-aduni Moldova toată.
De-i suna de două ori,
Îți vin codrii-n ajutor.
De-i suna a treia oară,
Toți dușmanii o să piară,
Din hotare în hotare -
Îndrăgi-i-ar ciorile
Și spâzurătorile."
Cu aceste versuri din minunata Doină eminesciană și-a încheiat discursul său, rostit acolo, în fața statuii marelui Ștefan al Moldovei, domul Ion Ungureanu, ministrul Culturii și Cultelor din Republica Moldova. Însă sărbătoarea ,,Limba noastră cea română" era departe de a se fi încheiat, fiindcă literele alfabetului latin, înălțate pe coloane romane, în mijlocul pieții, își așteptau rândul să intre și ele în scenă.
(Din vol. „Basarabia iarăși și iarăși…", ediția a II-a, 2018)
(va urma)
