Nimica sunt, nimica pot, nimica am

Distribuie pe:

Nu este virtute mai mare decât smerenia. Ea este izvor al tuturor binecuvântărilor, rădăcină a tot binele, maică a tuturor virtuților. În ciuda tuturor acestor înalte calități ale ei, smerenia se ascunde, de parcă ea nu înseamnă nimic și nu slujește la nimic. Dacă mândria e asemuită cu stâncile înalte de munte, goale și neroditoare, smerenia este ca o grădină verde și înflorită chiar și iarna. Așa de mare este smerenia!

În cartea „Lupta pentru smerenie și pocăință", apărută la Editura Agaton din Făgăraș, în anul 2010, autorul ei, părintele Proclu Nicău, povestește că un bătrân s-a rugat Bunului Dumnezeu, întrebând ce fapte să mai facă, ca să se mântuiască. Și i s-a arătat îngerul și i-a zis: „Așa să te mântuiești, dacă cugeți astea: nimica sunt, nimica pot, nimica am. Și aceste cuvinte, tot un cuvânt sunt: smerenia. Și cine se smerește, caută să fugă de tulburări... În viața de obște, de tulburări nu poți fugi; numai atâta: să ții gura închisă, să zici «Doamne Iisuse...», și să răspunzi numai strictul necesar; cât este nevoie."

Aș mai adăuga aici, și nu de la mine, ci de la părinții pustiei, care spun că pentru acei care sunt cu adevărat smeriți, lauda este egală cu hula și hula este egală cu lauda, adică nu se tulbură dacă cineva rostește un cuvântă de hulă și nici nu se îngâmfă dacă cineva rosteșe un cuvânt de laudă cu privire la el. Mai rămâne de văzut unde suntem noi…

 

Lasă un comentariu