„Limba noastră-i limbă sfântă…
Limba vechilor cazanii,
Care o plâng și care o cântă
Pe la vatra lor țăranii…"
De o parte și de cealaltă a Arcului de Triumf, care domină Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău, se înalță, pe coloane romane, literele alfabetului latin, așezate astfel încât să fie și ele martore la marele eveniment politic, istoric și cultural: sărbătoarea națională „Limba noastră cea română".
Pe scena ce are drept fundal Arcul de Triumf se urcă reprezentanții societăților culturale de pe teritoriul fostei URSS. În numele lor, poetul Nicolae Dabija, președintele Societății ,,Limba noastră cea română", rostește jurământul, în fața Poporului și a Bisericii, de a milita, în toate împrejurările, pentru propășirea limbii române, pentru îmbogățirea și înălțarea ei, astfel încât să devină cu adevărat „un șirag de piatră rară, pe moșie revărsat".
Începe, apoi, înălțătorul spectacol de sunet și lumină, având drept generic un vers din cunoscuta poezie a lui Grigore Vieru „Vin din munții latiniei". Sunt prezenți mesageri ai poeziei românești, ai cântecului și dansului românesc nu numai din Basarabia, ci din toate ținuturile în care graiul românesc este încă viu. Poetul bucovinean Vasile Levițchi, din Cernăuți, este însoțit de un grup folcloric din comuna Crasna. Portul, cântecul, jocul și vorba sunt aidoma celor din Bucovina noastră românească! Din România este prezent un minunat ansamblu folcloric de pe plaiurile de legendă ale Năsăudului. Concomitent peste mulțimea din marea piață se înalță acordurile cântecelor noastre de suflet „Tu, Ardeal" și „Noi suntem români!". Ele sunt însoțite de aplauzele furtunoase și urale nesfârșite. În această atmosferă înălțătoare, pe scenă apare poetul Adrian Păunescu, însoțit de un grup restrâns din fostul Cenacu „Flacăra". Cântecele acestuia: Imnul lui Ștefan cel Mare, Nu uita că ești român, Rugă pentru Basarabia etc. sunt primite cu aplauze și urale, fiindcă sunt cunoscute și îndrăgite și aici, pe pământul românesc al Basarabiei. Poporul românesc dintre Prut și Nistru este hotărât să-și apere ființa și limba, deoarece:
„Fie cât de grele
Lanțurile pe-al meu sân,
N-ar putea să-nșele
Simțământul meu român!"
Poeta Leonia Lari, după ce a evocat istoria tristă a Basarabiei, devenită colonie a imperiului rus, după 1812, pentru ca după 1940 jugul imperial al Moscovei să atingă apogeul, se roagă pentru ocrotirea poporului român din Basarabia:
„Doamne sfinte, sfinte Doamne,
Dă o zi pentru răsplată,
Să se sature odată
Și de lacrimile noastre!"
Într-o liniște solemnă se urcă pe scenă primul ministru, domnul Mircea Druc. El adresează un apel patetic, în limba engleză, pentru toate popoarele lumii, pentru a colabora, într-o armonie deplină, cu poporul român din Republica Moldova, pornit pe calea câștigării demnității sale naționale, a independenței patriei și a drepturilor sale firești pe pământul pe care au trăit moșii și strămoșii săi.
Apoi, în lumina reflectoarelor, apare un personaj de basm: într-o caleașcă aurită, flancată de călăreți în costume naționale, își face apariția Limba Română, în chip de domniță, purtând straie strălucitoare, iar pe cap o coroniță de împărăteasă. Este urmată de un numeros alai și așezată pe tronul înălțat în mijlocul scenei. Peste piață se înalță acum cutremurătoarele versuri ale lui Dumitru Matcovschi:
„Sărmană limbă cum ai fost strâmbată
De farisei, de lepre, de năluci
Și totuși ai rămas curată,
Izvoarele cum sunt pe la răscruci.
Sărmană limbă cum ai fost trădată
Și din cenușă cum ai renăscut -
Basarabeană, dulce, minunată,
Exact ca cea de dincolo de Prut!"
Grandiosul spectacol se încheie cu un moment de răscruce din istoria Moldovei. În lumina reflectoarelor apare marele voievod Ștefan cel Mare și Sfânt, călărind pe legendarul Catalan. Îi are alături pe vestiții săi căpitani, care au luptat și sau jertfit pentru libertatea Moldovei, în luptele de la Orbic, Chilia, Cetatea Albă, Lipnic, Baia, Războieni, Podul Înalt și multe altele. El rostește în fața mulțimii cuvintele profetice, lăsate ca testament sfânt pentru generațiile de atunci și cele viitoare: „Țin minte cuvintele lui Ștefan, care v-a fost baci până la adânci bătrânețe… că Moldova n-a fost a strămoșilor mei, n-a fost a mea și nu este a voastră, ci a urmașilor voștri ș-a urmașilor urmașilor voștri în veacul vecilor!".
(va urma)
(Din vol. „Basarabia iarăși și iarăși…", ediția a II-a, 2018)
