FĂRĂ COMENTARII

În legătură cu declarația directorului general al FMI, Christine Lagarde: „Bătrânii trăiesc prea mult și este un risc pentru economia globală, trebuie făcut ceva", redăm mai jos cugetările renumitului biolog și moralist francez, Jean Rostand (1894-1977), formulate acum aproape o jumătate de veac în cartea sa „Corespondența unui biolog" (apărută în traducere românească la Editura Enciclopedică Română, 1975):

„Odată luat obiceiul de a elimina monștrii, tare mai mici ar apărea ca monstruozități. De la suprimarea oribilului la cea a nedoritului nu este decât un pas. După ce va fi adoptat obiceiul de a se rări rândurile nonagenarilor, octogenarii ar fi socotiți ca foarte ramoliți, până când ar veni rândul septuagenarilor… Încetul cu încetul, mentalitatea colectivă, optica socială s-ar modifica. Orice decădere, fizică sau morală, ar avea drept consecință o reducere a dreptului la viață.

Fiecare an ce trece, fiecare încercare, fiecare boală ar fi resimțite ca o destituire; tristeți, legate de îmbătrânire și de decrepitudine, vor veni să i se adauge rușinea de a mai fi pe lume…

În schimb, pentru o asemenea colectivitate, câte avantaje, câte profituri de toate felurile! Cu cât mai bun ar fi randamentul, ce câștig de productivitate și de eficacitate! Câtă economisire de caznă sterilă, de urâțenie, de durere!... Ea ar oferi, fără îndoială, un spectacol mai reconfortant și mai atrăgător decât a noastră. Fără nebuni în azile, fără incurabili în spitale, fără monștri în ospicii, fără asasini în închisori, fără moșnegi pe stradă, care să mai supere privirile…

Dar o asemenea societate, curățată și asanată, această societate mai dinamică, mai tonică, mai virilă, mai robustă, mai sănătoasă și mai plăcută privirii, această societate în care mila nu și-ar mai avea rostul, în care dolarismul n-ar mai fi bine cotat, această societate fără deșeuri, fără greșeli, în care cei normali și puternici ar beneficia de toate resursele pe care le consumă în prezent cei anormali și slabi, această societate care ar reînnoda firul cu Sparta și ar încânta pe discipolii lui Nietzsche, nu sunt sigur dacă ar mai merita să fie numită societate omenească. (…)

Oricare ar fi viitorul omului, oricare ar fi sensul în care s-ar îndrepta progresul lui și oricare ar fi câștigurile de care s-ar putea mândri, pe planul puterii, eficienței cunoașterii sau chiar al fericirii, toate acestea ar fi prea scump plătite, dacă ar avea ca preț reducerea definitivă a persoanei umane.

Atâta vreme cât mai am prilejul să-mi formez și să-mi exprim o părere personală, mă grăbesc să proclam că prefer o umanitate nemulțumită, unei turme de «rinoceri» satisfăcuți".

 

Lasă un comentariu