NEOBOSITUL OM

Distribuie pe:

Nu e an în care să nu fim surprinși de rezultatele pe care omul le obține în neobosita sa ardere pentru înțelegerea tainelor universului. Căutând să își îmbunătățească în permanență calitatea vieții, el se află într-o continuă cercetare și experimentare. Pornind de la premisa că descoperirile științifice ale omenirii înregistrează, de la un an la altul, cote tot mai înalte de interes, nu numai în rândul oamenilor de știință, Compania de analiză Altmetric din Londra a întocmit un clasament al descoperirilor științifice de mare impact ale omului, în anul 2017, care se prezintă astfel:

- Locul fruntaș îl ocupă studiul alimentației omului, potrivit căruia, grăsimile dietetice sunt sănătoase, în timp ce zahărul este nociv pentru organism;

- Locul secund îi revine studiului potrivit căruia persoanele aspirante la înalte titluri academice pot fi afectate de boli psihice grave;

- Pe locul trei a fost situat studiul conform căruia rata de mortalitate la pacienții tratați în spitale, de medici de sex feminin, este mult mai redusă decât a celor tratați de medici bărbați;

- Locul patru este rezervat descoperirii privind corecția unei mutații genetice patogene în embrionii umani, care susține că există o anumită tehnică pentru direcționarea unei gene responsabile pentru o afecțiune cardiacă congenitală, care poate duce la moarte;

- Locul cinci îl ocupă una dintre descoperirile anului 2017 cu cel mai mare impact social, și anume, cea potrivit căreia stereotipurile influențează viitorul și educația copiilor care devin adulți, dacă nu sunt ținute sub control.

Că este menită să salveze viața sau să îi ridice nivelul calitativ, fiecare descoperire poartă în spate o muncă colosală, o experiență adunată progresiv de la o generație la alta și, mai ales, o neobosită preocupare de a găsi soluții la problemele pe care omul le întâmpină în existența sa. Așteptăm, deci, ca și anul 2018 să se arate cel puțin la fel de bogat în descoperiri științifice cu impact asupra îmbunătățirii calității vieții, dacă nu, chiar să depășească anul anterior.

Lasă un comentariu