Postul Mare, numit în Ortodoxie „mica înviere" și „dumnezeiescul stadion al înfrânării", este un timp prielnic de pregătire duhovnicească în vederea întâmpinării cu vrednicie a sărbătorii Sfintelor Paști. Toate actele liturgice din această perioadă ne revelează adevărata calitate a vieții spiri-tuale în Hristos, deschizându-se perspectivei pascale.
Călătoria Postului Mare are ca destinație întâlnirea cu Hristos Cel Înviat. În acest sezon liturgic, inima se deschide către realitățile Duhului, putând simți că „nu numai cu pâine va trăi omul" (Mt. 4, 4). Prin foamea și setea fizică, inima ajunge să simtă foamea și setea după comuniunea tainică și sfântă cu Dumnezeu. Pildă în această privință îi avem pe Sfânta Maria Egipteanca și pe Sfântul Ioan Scărarul.
Imnologia tânguitoare a Postului Mare ne arată că orice suferință umană în umbra crucii are ca finalitate bucuria radioasă a întâlnirii cu Hristos, Mântuitorul nostru. Fiecare dintre imnurile cântate în cele patruzeci de zile este o fărâmă de har a mesei pascale ce anticipează Învierea, constituind, totodată, un adevărat imbold în nevoința ascetică.
Postul are un sens profund spiritual. El este un efort duhovnicesc susținut de dominarea pasiunilor pătimașe ale trupului și convertirea lor sub domnia sufletului luminat de harul divin. Sfântul Serafim de Sarov arată că „pe măsură ce trupul celui ce postește devine mai subțire și mai ușor, viața cea duhovnicească ajunge la desăvârșire, și duhul își împlinește lucrările sale parcă într-un trup fără trup".
Pentru ca postul să fie desăvârșit, trebuie ca abținerea de la anumite alimente să fie însoțită cu înălțarea duhovnicească a ființei noastre, prin înfrânare și curăție. La acest post integral ne îndeamnă Sfântul Ioan Gură de Aur, zicând: „Nu numai gura și stomacul tău să postească, ci și ochii, și urechile, și picioarele, și mâinile, și toate mădularele trupului tău". Când reușim să învingem răul din noi, ființa se înalță spre asemănarea cu Dumnezeu, spre „starea de bărbat desăvârșit" (Efes. 4, 13).
Asprimea perioadei Postului Mare, tonalitatea liturgică a slujbelor și profunzimea cântărilor penitențiale ne ajută să evadăm din rutina cotidiană. În același timp, ne ajută să înțelegem că nu trebuie să fim dependenți până la subjugare de realitățile lumii acesteia în care ne mișcăm, a lumii contingente, „al cărei chip trece", precum arată Sfântul Apostol Pavel (cf. I Cor. 7, 31).
Postul fizic unit cu cel spiritual pregătesc trupul pentru a fi templu al prezenței lui Dumnezeu, iar pelerinajul nostru pascal este animat de dorul după întâlnirea cu Dumnezeul învierii. Iată de ce la Liturghia Darurilor mai înainte sfințite ne rugăm Celui Preaînalt, zicând: „Dă-ne nouă, Bunule, lupta cea bună să luptăm, calea postului să o săvârșim, biruitori asupra păcatului să ne arătăm și fără osândă să ajungem a ne închina și Sfintei Învieri!".
