Răsfoind cele mai noi date publicate de către Institutul Național de Statistică, cu privire la evoluția demografică a națiunii, aflăm printre altele că românii continuă să se situeze, pe plan european, pe penultimul loc în privința duratei medii de viață. Deși în ultimul deceniu acest important indicator al stării de sănătate a crescut cu 3,73 ani, ajungând la o medie pe țară de 74,74 ani, dintre care 71,24 pentru bărbați și 78,28 pentru femei, nivelul este cu aproape un deceniu mai scăzut față de țările dezvoltate ale Europei.
Mergând mai departe pe firul problemei aflăm că, pe provincii istorice, moldovenii au cea mai mare durată medie de viață, apoi muntenii și oltenii, ardelenii aflându-se pe ultimul loc. În cadrul Ardealului, județul Mureș ocupă un loc modest. Cu o medie generală de 74,83 ani la ambele sexe, județul nostru are cea mai scăzută durată de viață față de: Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Sibiu și Bistrița - Năsăud, iar față de Cluj, diferența în minus este de peste un an. Aceeași situație de codași, la durata medie de viață, în cadrul județului, o au locuitorii municipiului Târgu-Mureș.
Așadar, ceva nu este în regulă. Într-adevăr, un fapt de viață pe care nimeni nu-l ia în seamă, deși el ar trebui să stea în mod prioritar pe masa de lucru a tuturor oficialităților mureșene și târgumureșene. Cum este posibil ca mureșenii, în general, și târgumureșenii, în special, care beneficiază și de instituții de sănătate de elită, de clinici remarcabile, să împărtășească acest destin, situându-se printre primii căzuți la examenul longevității. Înțelegem deci că, dacă n-am beneficia de acest avantaj, situația ar fi și mai dramatică în privința duratei vieții.
Explicația nu mai ține atât de obiceiurile culinare, pentru că epoca rântașului a cam trecut, cât de poluarea în sine, cu care ne confruntăm zi și noapte și care pe meleagurile noastre pare mult mai puternică. A nu se uita faptul că în apropierea noastră funcționează o mare capacitate industrială, la care se mai adaugă poluarea auto, municipiul Târgu-Mureș situându-se pe primele locuri pe țară în privința numărului de autoturisme pe cap de locuitor, în vreme ce pentru dispersarea traficului acestora nu s-a făcut aproape nimic în ultimii 27 de ani.
În fața acestor factori agresivi, medicina mureșeană luptă cât poate și cum poate, prin acțiunile ei de recuperare, și mai puțin prin prevenție, dar nici ea nu este capabilă să facă față acestui val al poluării. Concluzia care se desprinde este că noi nu ne putem apăra de acest val distructiv decât pe cale naturală. Cum nu dispunem de instalații de purificare a aerului și de desprăfuire, singurul mijloc de bază cu care putem contraataca și contracara efectele distructive ale ei este veșnica natură. Miracolul stă în banala frunză, fie că este vorba de cea a ierbii sau a arborilor, care prin procesul de fotosinteză, în prezența luminii solare, absoarbe factorul poluant, dioxidul de carbon și eliberează oxigenul fără de care nu poate exista viață. Asigurarea cu multă verdeață, la sol, dar și cu numeroși arbori, care acționează la nivelul de înălțime al habitatului nostru (este vorba, desigur, mai ales de cei care locuiesc în blocuri) este soluția optimă de care putem dispune în această bătălie contra poluării, desfășurată atât la sol, cât și la înălțime. Tot ea, frunza, dacă aparține unui copac, cu un coronament normal, se transformă într-o minunată perdea de oprire a prafului de pe stradă și chiar a zgomotului, venind pentru a doua oară în sprijinul nostru, iar umbra ce o formează cu ajutorul ramurilor extinse peste trotuare constituie o binefacere de neegalat pentru pietonul prins pe drum, spre casă, sau spre serviciu, de către arșița neiertătoare a verilor cu care va trebui să ne obișnuim.
De altfel, se știe, verdele crud al peisajului se numără printre culorile ce fac cel mai bine organismului uman, înviorându-i și stârnindu-i buna dispoziție. Așadar, iubitorii de natură, cei care se lasă înconjurați de verdeața peisajului, o spun medicii, au toate motivele să fie mai fericiți, pentru că ea, natura, fortifică și psihicul. De aceea, sunt foarte greu de înțeles cei cărora nu le pasă dacă de la înălțimea balconului lor privesc un peisaj mirific al naturii, sau unul apocaliptic, cu copaci ciopârțiți și schimonosiți.
Revenind la municipiul Târgu-Mureș, recunoaștem că nu avem suficiente parcuri, dar lipsa lor a fost, în bună parte, suplinită de plantările masive cu esențe tari care au avut loc prin anii 1965-1975, în perioada de maximă extindere a cartierelor. Este vorba îndeosebi de Grigorescu, Aleea Carpați, Tudor I și II, Budai-Nagy Antal, Cornișa, și putem spune că, în ciuda unor păreri cosmopolite, primii locuitori au făcut foarte bine, aducând, prin mulțimea soiurilor promovate și prin varietatea arborilor plantați, un colț de natură vie în oraș, plasând arbori printre blocuri, prin spațiile verzi și pe aliniamente, creând primăvara acea armonie policromă fascinantă, greu de redat în cuvinte. Îmi aduc bine aminte de aprecierile extrem de laudative, de acum șase ani, ale unui musafir de vază american, la adresa cartierului Tudor I și II, în raport cu Tudor III și IV, în urma unor plimbări de agrement, în luna mai, pe străzile Brașovului, Moldovei, Aleea Bucinului, fascinat de frumusețea peisajului pe care îl considera unul select. De atunci, de când se operează pe scară largă cu utilaje ce-și au locul în pădure, pentru tăieri masive de copaci, lucrurile s-au schimbat mult în rău, pentru că nu se mai fac ajustări de coroane, ci mutilări de copaci. Și ca să vă convingeți, vă invităm la o plimbare pe str. Moldovei sau oriunde în cartierul Tudor vechi, să vedeți ce jalnic arată acei copaci decimați cu câțiva ani în urmă. Diferența era dată tocmai de mulțimea și de minunăția arborilor înfloriți care mai estompau din cenușiul blocurilor. În aceste zone ale municipiului aveam de-a face cu o adevărată comoară peisagistică, aflată însă pe cale de dispariție.
Din păcate, municipalitatea, prin resorturile sale, uneori prea solicitate la căratul frunzelor în perioada campaniilor de curățenie, a plecat prea ușor urechea la îndemnul iubitorilor de cenușiul betoanelor, care nu sunt puțini prin cartiere, și care vor să excludă cu desăvârșire, orice urmă de „pădure" din oraș, luându-i drept aliați de nădejde în susținerea acestei campanii aberante de devalizare a zestrei arboricole a orașului, mult înainte ca aceștia să fie în situația de declin sau să-și fi încheiat misiunea lor biologică. Să nu uităm că acești copaci, din esență tare, cu o durată medie de viață mult peste o sută de ani (cel mai vulnerabil, bradul se exploatează la vârsta de 80-140 de ani, iar nucul și stejarul pot depăși 200-300 de ani), la vârsta de 50-60 de ani sunt abia la prima tinerețe, robuști, deci și capabili să ne aducă încă mari servicii. Tot specialiștii spun că forța purificatoare a coronamentului unui copac este echivalentă cu suprafața a 15-20 mp de gazon, capitol la care Târgu-Mureșul stă foarte prost. Dacă am proceda la această transformare, să ne gândim câte zeci și sute de hectare de pajiște sau de gazon, pe care nu le avem, suplinesc acești minunați arbori, împotriva cărora, din varii motive, ce n-au nicio legătură cu interesul general și fundamental al locuitorilor municipiului, s-a declanșat un adevărat „jihad", societățile de exploatare care acționează pe teren sub masca toaletării și a regenerării, punându-i la pământ, și suprimându-le coroana fără nici cea mai mică ezitare. Practic se acționează în stil de comando.
Intenția de a reduce producția de frunze, vitale pentru protecția noastră, a fost îmbinată cu nevoia cuiva de lemn chilipir, din moment ce ținta este dislocarea a cât mai multor arbori din spațiul verde și tăierea drastică a coroanelor, nu numai a celor aflați pe aliniamente, ci și a celor din mijlocul spațiilor verzi. S-a mers atât de departe cu acest gen de „toaletare", încât spațiile din jurul unor blocuri au devenit adevărate guri industriale de exploatare a lemnului. Aproape că s-a scos mai mult lemn decât a rămas în picioare, iar arborului „iertat" i s-a suprimat coroana, tocmai acea parte de care aveam mare nevoie cu toții, în lupta cu poluarea. Imaginea rămasă este tristă și are un aspect selenar. Nu negăm faptul că acești arbori, falnici și în plină vigoare , departe de a fi „scoși la pensie", ne mai pun și unele probleme. De toamna până primăvara își deșartă frunzele fără a ține seamă de doleanțele gospodarilor. Pe unii îi mai sperie cu ramurile întinse „amenințător" spre balcoanele și geamurile celor care vor orașul doar cenușiu, chiar dacă până acolo mai sunt câțiva metri, iar în cazuri de uragan (sperăm să nu avem parte de așa ceva), unii chiar ar putea fi doborâți. Toate aceste riscuri însă, trebuie să ni le asumăm, dacă dorim să ne aliem natura într-o luptă în care dușmanul vieții, adică poluarea, nu iartă pe nimeni. În consecință, arborii aceștia, față de care suntem atât de nedrepți, ar trebui să-i judecăm mai mult prin prisma binefacerilor pe care ni le oferă, înainte de a pune drujba pe ei, și nu oricum. Ei se cer, într-adevăr, și întreținuți, adică, igienizați, ușor cosmetizați, dacă este cazul, iar cei uscați îndepărtați. O atitudine corectă și civilizată. Dar a proceda la suprimarea masivă a coroanei sau a trunchiului pentru că, cuiva i se pare că o ramură a acestuia îi „dărâmă" blocul apropiindu-se „amenințător" de el, la 3-4 m, este o aberație. Din păcate, echipa care acționează pe teren în arealul amintit procedează astfel.
De când această echipă de comando și-a făcut apariția prin oraș a tulburat liniștea cartierelor, nu atât prin zgomotul asurzitor al drujbelor, ci mai ales prin enormele stricăciuni aduse mediului ambiant, prin alterarea microclimatului de viață al locuitorilor. Pe fondul acestor tăieri radicale, cu care mulți nu pot fi de acord, s-au reaprins certurile între vecini, s-au aruncat vorbe grele, au fost proferate jigniri și amenințări. Întrebarea pe care o adresăm celor care au pus bazele unei asemenea „strategii" incitatoare este dacă târgumureșenilor le lipsește așa ceva.
Problema aceasta a gestionării corecte a arborilor din intravilanul orașului, în sensul protejării și nu a distrugerii lor, nu este doar o chestiune sentimentală, ci una existențială. Distrugându-le coronamentul nu facem altceva decât să reducem capacitatea de luptă a plămânului verde al orașului, cu consecințele pe care le-am amintit în treacăt. Noi nu ne înscriem în rândul celor gata să se lege de trunchiul unui copac pentru a-l salva, dar bunul simț ne obligă să semnalăm aceste abuzuri, pentru ca ele să fie stopate, iar cei care le-au săvârșit să fie trași la răspundere. Faptul că ele au avut totuși loc și continuă nestingherite, de multă vreme, în ciuda unor dese semnalări, atât în presă, dar și pe cale directă, ne pune în situația de a ne întreba dacă spiritul ecologic a dispărut complet de la Primăria municipiului Târgu-Mureș?
Ceea ce ne intrigă este nepăsarea oficialilor cu care tratează această problemă extrem de importantă pentru viața locuitorilor municipiului, numind aceste mutilări, „toaletări în conformitate cu avizul comisiei de specialitate, a ONG-urilor și al instituțiilor de mediu". Dacă este așa invităm pe acești „specialiști și peisagiști", ecologiști, să explice mai detaliat motivația aberantelor lor măsuri, și cum luptă domniile lor pentru suplinirea acestui deficit pe care-l produc incontestabil, prin suprimarea, an de an, a capacității majorității copacilor din intravilan de a produce ocrotitoarea umbră pe timp de arșiță, dar și abundența de frunze, vitală în purificarea aerului, care în municipiul Târgu-Mureș a devenit atât de poluat, încât în anumite perioade ale zilei nici nu poți deschide geamul din cauza mirosului de gaze. Fără a neglija aspectul jalnic al acestor arbori schimonosiți, care împânzesc orașul de la un capăt la altul și care, așa cum arată ei, ciuntiți, dau o notă atât de proastă imaginii de ansamblu a orașului reședință de județ și nu fac deloc cinste nici locuitorilor urbei și nici administrației acesteia.
Foto: Iosif Trif
