S-a aprobat structura anului școlar 2018-2019

Distribuie pe:

Zilele trecute, ministrul Educației Naționale, Valentin Popa, a aprobat, prin ordin, structura anului școlar 2018-2019, care va debuta în 10 septembrie 2019. Acesta va avea 168 de zile lucrătoare (34 de săptămâni). Semestrul I începe în 10 septembrie 2018 și se încheie în 1 februarie 2019, iar semestrul al II-lea începte în 11 februarie.

Elevii din toate ciclurile de învățământ au vacanțele programate astfel: vacanța de iarnă (22 decembrie 2018-13 ianuarie 2019), vacanță intersemestrială (2-10 februarie 2019), vacanța de primăvară (20 aprilie-5 mai 2019) și vacanța de vară (15 iunie-15 septembrie 2019). Clasele din învățământul primar și grupele din învățământul preșcolar beneficiază, suplimentar, de vacanță în săptă-mâna 27 octombrie - 4 noiembrie 2018. Anul școlar se încheie în 31 mai 2019 pentru clasele terminale din învățământul liceal, iar pentru clasa a VIII-a, în 7 iunie 2019.

„Școala altfel"

Conform Ordinului Ministrului Educației Naționale, programul național „Școala altfel" are o durată de cinci zile consecutive lucrătoare în timpul anului școlar și poate fi derulat, pe baza unei planificări ce rămâne la decizia școlilor, în perioada 1 octombrie 2018-31 mai 2019. Desfășurarea programului nu coincide cu perioada alocată susținerii tezelor semestriale. Acestea vor avea loc, de regulă, la finalul semestrelor, după parcurgerea programei școlare, cu cel puțin trei săptămâni înainte de finalul semestrului. În perioada vacanței de primăvară vor avea loc etapele naționale ale olimpiadelor școlare, potrivit unui calendar specific.

Manifestări specifice

Ziua de 5 octombrie - Ziua internațională a educației și ziua de 5 iunie - Ziua învățătorului vor fi marcate de unitățile de învățământ și inspectoratele școlare prin manifestări specifice, în măsura în care, prin contractul colectiv de muncă aplicabil, nu sunt instituite ca zile nelucrătoare.

În situații deosebite, bine fundamentate, în funcție de condițiile climatice și de specificul zonei și al școlii, inspectoratele școlare județene pot aproba, la cererea conducerii unităților de învățământ, modificări ale structurii anului școlar, informează Ministerul Educației Naționale, printr-un comunicat de presă. Documentul prevede că aprobarea acestora se poate face numai în măsura în care se asigură parcurgerea integrală a programelor școlare. De asemenea, se precizează și că în perioada vacanțelor școlare nu se poate realiza recuperarea cursurilor suspendate ca urmare a unor situații obiective de urgență (intemperii, epidemii, calamități naturale).

Lasă un comentariu