ASA Târgu-Mureș a intrat în faliment și s-a retras din Liga 2! „A fost deja notificată federația". Campionatul rămâne în 18 echipe

Distribuie pe:

E oficial, clubul ASA Târgu-Mureș a revenit la starea de faliment și se retrage din campionatul Ligii 2, urmând a dispărea de tot din peisajul fotbalului românesc. Administratorul vicecampioanei din sezonul 2014-2015 a înștiințat deja Federația Română de Fotbal de soluția Curții de Apel Târgu-Mureș și a solicitat dezafilierea. Astfel, Liga 2 va continua cu 18 echipe dintr-un total de 20, după ce și Olimpia Satu Mare s-a retras/a fost exclusă. În această situație, în 16 din cele 17 etape rămase de disputat până la finalul sezonului, câte două formații vor sta și vor obține victorii la „masa verde" în fiecare rundă. „Așa cum vă spuneam și cum anticipam, a fost respins apelul administratorului special, astfel încât, reintră în vigoare sentința prin care s-a dispus trecerea la faliment. Soluția este executorie de la pronunțare. Teoretic, mai sunt căi extraordinare de atac, practic, nu cred că se mai poate face absolut nimic și nici nu cred că va mai face cineva ceva. De lichidarea clubului se ocupă filiala din Bistrița a societății. Din câte știu, a fost deja notificată Federația Română de Fotbal pentru dezafilierea clubului ", a declarat, pentru Liga2.ro, Claudiu Balog, reprezentantul administratorului judiciar RTZ&Partners. Curtea de Apel Târgu-Mureș rămăsese în pronunțare cu acest verdict din ședința de pe 5 februarie 2018. „Respinge apelul formulat de MAN IOAN NUCU, în calitate de administrator special al debitoarei ASOCIAȚIA FOTBAL CLUB ASA 2013 TG.-MUREȘ (cu sediul) împotriva Sentinței nr. 549/13 octombrie 2017, pronunțată în dosarul nr. 165/1371/2016 al Tribunalului Specializat Mureș. Definitivă. Pronunțată azi, 19.02.2018, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței ", e soluția, pe scurt, a Curții de Apel Târgu-Mureș.

„Nu am găsit posibili investitori"

Pe 6 februarie, Claudiu Balog anticipa acest verdict al Curții și spunea că s-a făcut tot ce s-a putut pentru ca ASA Târgu-Mureș să fie salvată, însă, lipsa finanțării din partea autorităților locale și veniturile mici din Liga 2 au dus la acest final tragic. „Ne pare rău de fiecare dată când nu reușim să salvăm societatea de la faliment, dar, dacă ne uităm la procentul de reorganizări din țară, care este undeva la 2 la sută, nu avem absolut nimic să ne reproșăm. Tot ce a ținut de noi, am făcut. Au fost mai multe elemente care au condus la starea de faliment. Să nu uităm de ASA, la momentul la care i s-a confirmat planul, avea bugetat de la Consiliul Local în jur de 5 milioane de lei, bani cu care ar fi putut să-și ducă sezonul competițional la bun sfârșit. Din informațiile pe care noi le-am primit, Prefectul a atacat în contencios administrativ hotărârea Consiliului Local și atunci au fost sistate orice fel de plăți. Ori, în Liga a 2-a, neavând drepturi TV sau alte surse de finanțare, era puțin probabil să reușească să se reorganizeze și să își plătească datoriile din plan. Din păcate, nu am găsit posibili investitori. Ar fi fost extraordinar, dar, din păcate, nu am reușit să găsim pe cineva dispus să investească și să salveze clubul de la faliment", a declarat Balog. Pe 30 octombrie 2017, Curtea de Apel Târgu-Mureș a admis ordonanța prezidențială formulată de administratorul special Ioan Nucu Man, de suspendare a executării sentinței de intrare în faliment, decisă în 13 octombrie de Tribunalul Mureș. Atunci, ASA Târgu-Mureș a scăpat de faliment, de lichidare și a putut să-și continue activitatea în campionatul Ligii 2. Acum, aceeași Curte a decis respingerea apelului, iar nimeni nu mai vrea ca ASA să își continue activitatea. Dacă nu ar fi fost acea suspendare, ASA ar fi fost exclusă din competiție, iar toate rezultatele obținute în tur s-ar fi anulat. Cum echipa a apucat să joace și în retur, rezultatele înregistrate în prima parte a sezonului vor rămâne în clasament. Nu și cele două desfășurate în retur. Victoriile cu 5-0 și 5-2 ale echipelor Știința Miroslava, respectiv Foresta Suceava se vor transforma în 3-0, deci se vor produce modificări de golaveraj. Restul partidelor rămase de disputat din retur vor fi câștigate la „masa verde" de adversarele Târgu-Mureșului. În 21 de etape desfășurate în acest sezon în Liga 2, ASA Târgu-Mureș a obținut 9 victorii, 4 egaluri, 8 înfrângeri și un golaveraj de 40-41, cu cele 31 de puncte acumulate încheind anul 2017 pe locul 8. Au fost ultimele meciuri din istoria clubului din Târgu-Mureș, oraș care va rămâne din nou fără o echipă de fotbal la nivel național.

 

Lasă un comentariu