RESPONSABILITATEA PENTRU UN DESTIN COMUN

Distribuie pe:

Domnule prefect,

Doamnelor și domnilor parlamentari,

Domnule președinte al Consiliului județean,

Doamnă și domnilor foști președinți ai Consiliului Județean,

Doamnelor și domnilor foști și actuali consilieri județeni,

Doamnelor și domnilor în gradele și calitățile pe care le aveți,

Doamnelor și domnilor jurnaliști,

Doamnelor și domnilor,

Un eveniment aniversar, ca cel de față prin care se marchează 25 de ani de la constituirea Consiliului județean Mureș, are întotdeauna darul de a îndemna la o retrospectivă a perioadei de timp parcurse, dar, în aceeași măsură, și la o privire spre viitor. Cu alte cuvinte, să se dea răspuns la două întrebări: de unde venim și spre ce ne îndreptăm?

Prin prezența mea la această tribună, în calitate de reprezentant al grupului de consilieri social-democrați din Consiliul județean Mureș, voi încerca să răspund la cele două întrebări din perspectiva formațiunii politice al cărui membru sunt. Personal, consider că mai important este acum să reflectăm la întrebarea: spre ce ne îndreptăm?

Consiliul județean Mureș este o instituție reprezentativă a administrației publice locale, cu caracter eligibil, colegial și deliberativ, rezultată prin voința democratică a comunității mureșene exprimată prin vot. Misiunea sa și modul în care își îndeplinește această misiune este dată, conform legilor în vigoare, de cetățenii județului Mureș, având la bază structura pluripartizană și multietnică a acestora. Aceste elemente ne impun, din punct de vedere moral, nouă, consilierilor județeni, respectarea unei fidelități democratice față de aceștia, așa cum este menționat, de altfel, și în jurământul depus la începutul fiecărui mandat.

Marele om politic francez, Jean Monnet, considerat unul din părinții Uniunii Europene, spunea: „Nimic nu este posibil fără oameni, nimic nu este durabil fără instituții. Instituțiile pot, dacă ele sunt bine construite, să acumuleze și să transmită înțelepciunea generațiilor succesive".

În spiritul ideii exprimate de Jean Monnet, aș dori să aduc un omagiu predecesorilor noștri care au activat pe parcursul anilor în Consiliul județean Mureș și să ne exprimăm aprecierea pentru activitatea desfășurată de aceștia. Sentimente de apreciere și de respect pentru munca depusă le avem față de funcționarii publici și personalul tehnico-administrativ din această instituție și din instituțiile subordonate care, cu profesionalism și dăruire, au făcut posibilă generarea și materializarea proiectelor de hotărâre adoptate pe parcursul celor 25 de ani de activitate a Consiliului județean Mureș.

Analizând componența Consiliului județean Mureș în cele șase mandate derulate, precum și în cel prezent, se poate constata că reprezentarea formațiunilor politice respectă, în bună măsură, evoluția vieții politice din țară, evident, având și o notă de specificitate regională.

Partidul Social Democrat a fost prezent în componența Consiliului județean Mureș, sub diferitele forme în care a evoluat în timp: FDSN, PDSR și PSD, în toate mandatele derulate, el reprezentând interesele unui însemnat număr de cetățeni din județul Mureș. Dincolo de prezența în structura Consiliului județean Mureș, reprezentanții PSD și-au asumat, în decursul celor 25 de ani, responsabilități și în conducerea executivă a acestuia: funcția de președinte în mandatul 1996-2000, prin dl Ioan Togănel, și de vicepreședinte în mandatele: 2000-2004, dl Ioan Vasluian și dl Ioan Togănel, înlocuit pe parcurs cu dl Emil Groza, 2004-2008, dl Alexandru Petru Frătean și dl Emil Groza, 2012-2016, dl Ovidiu Dancu, 2016-2020, dl Ovidiu Dancu și dl Alexandru Cîmpeanu.

Este acceptat faptul că o comunitate umană care trăiește într-un spațiu geografic bine delimitat, într-o perioadă istorică definită, are, în mod firesc, un destin comun. Acest destin comun este rezultatul unei evoluții care a presupus multiple opțiuni luate pe baza unor factori istorici și social-economici specifici locului, dar și a unor interferențe, din ce în ce mai mari, cu lumea în ansamblul ei, ținând cont de fenomenul de globalizare care se manifestă cu mare intensitate în perioada contemporană.

Cred că acest destin comun al celor care viețuim în acest județ este elementul care trebuie avut în vedere în toate deciziile care se iau și se vor lua și în viitor în această instituție. Acest destin comun trebuie să transceadă peste interesele de natură politică sau de grup de orice natură. În opinia noastră, a celor care avem o viziune social-democrată asupra modului de evoluție a societății românești în ansamblul său și, evident, și a județului nostru, orice proiecte de viitor și acțiuni care nu răspund acestui deziderat nu vor avea sprijinul nostru și vom milita pentru respingerea acestora. Considerăm că responsabilitatea permanentă față de destinul comun al tuturor cetățenilor județului nostru este felul în care trebuie să răspundem încrederii celor care ne-au delegat să gestionăm problematica specifică ce revine legal Consiliului județean Mureș.

Este o evidență faptul că în ultimii 25 de ani posibilitățile de comunicare și de diseminare a informațiilor au crescut exponențial. Cetățenii de toate vârstele sunt în măsură să acceadă la documente, idei, proiecte și să-și exprime public sau cvasipublic, opiniile. În multe situații, opiniile acestora sunt marcate și prin manifestări publice care au în general caracter revendicativ. Apreciem că în etapa actuală dialogul în formele instituționale convenționale, dar și în cele mai puțin formale, trebuie să devină o prioritate în relațiile Consiliul județean Mureș cu cetățenii.

În societatea românească actuală se poate remarca existența unei atmosfere de profundă suspiciune, uneori, poate, justificată, față de modul de implicare și de acțiune al factorilor responsabili din diversele instituții. Considerăm că acest lucru se poate anihila prin creșterea gradului de transparență a întregii noastre activități. Transparența activității desfășurate, cunoașterea priorităților strategice stabilite prin programele de dezvoltare economică și socială ale Consiliului județean Mureș, trebuie asigurată prin toate mijloacele posibile. Nu este ușor, în actualele condiții social-economice să fie satisfăcute în integralitate necesitățile complexe ale județului, precum și opiniile exprimate, care este firesc să nu fie intotdeauna convergente, dar respectul față de cetățeni și necesitatea implicării în dezvoltarea locală și regională ne obligă să le acordăm atenția cuvenită și să ne argumentăm cât mai pe înțelesul lor hotărârile adoptate precum și demersurile făcute pentru materializarea acestora. În acest context, consider că colegii noștri din conducerea executivă a Consiliului județean Mureș pot să devină un exemplu.

În aceste momente festive, doresc să transmit cetățenilor județului Mureș, în numele reprezentanților social-democrați din Consiliul județean Mureș, că și în perioada de timp care urmează vom acționa pentru reprezentarea intereselor lor cu aceeași determinare, responsabilitate și realism ca și până acum. În același spirit vom colabora cu toate forțele politice prezente în Consiliul județean Mureș pentru materializarea proiectelor care conduc spre o viață mai bună pentru întreaga comunitate mureșeană, căreia îi aparținem și în care trăim noi și familile noastre.

Nu pot să închei aceste reflecții, la momentul aniversar de azi, fără să nu mă gândesc la o cugetare a poetului și filosofului roman Titus Lucretius Carus, care spunea: „Eripitus persona, manet res - Omul dispare, opera sa rămâne", căreia i-aș extinde sensul la exprimarea: „Consilierii județeni sunt prezenți temporar în această instituție, dar rezultatele muncii lor rămân".

La mulți ani, Consiliului județean Mureș!

Vă mulțumesc pentru atenție.

(Mesaj prezentat la „Întâlnirea Aniversară, prilejuită de împlinirea a 25 de ani de la constituirea Consiliului județean Mureș", din 22 februarie 2018)

Lasă un comentariu