Emisiune numismatică: 150 DE ANI DE LA NAŞTEREA PICTORULUI ŞTEFAN LUCHIAN

Distribuie pe:

Banca Naţională a României, a lansat în circuitul numismatic, începând cu data de 26 februarie 2018, o monedă din argint cu tema 150 de ani de la naşterea pictorului Ştefan Luchian.

Aversul monedei redă o compoziţie care prezintă imaginile a două lucrări ale pictorului Ştefan Luchian: în prim-plan, pe şevalet, ,,Anemone", iar în plan secund ,,Fântâna de la Brebu"; inscripţia în arc de cerc „ROMANIA", stema României, valoarea nominală „10 LEI" şi anul de emisiune „2018", iar reversul prezintă autoportretul lui Ştefan Luchian, inscripţia „STEFAN LUCHIAN" şi anii între care a trăit pictorul, ,,1868-1916".

Monedele din argint, ambalate în capsule de metacrilat transparent, vor fi însoţite de broşuri de prezentare redactate în limbile română, engleză şi franceză, broşurile incluzând şi certificatul de autenticitate al emisiunii, pe care se regăsesc semnăturile guvernatorului BNR şi casierului central.

Tirajul emisiunii este de 200 monede din argint, preţul de vânzare (exclusiv TVA, inclusiv broşura de prezentare) este de 375 lei pentru o monedă, iar lansarea în circuitul numismatic se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.

Lasă un comentariu