Valentine's Day -o modă care a trecut Oceanul şi s-a revărsat peste Europa a invadat şi teritoriul nostru erotic. Cuprinşi de entuziasmul de imitaţie se pare că am uitat de Dragobete, sărbătoarea dragostei pe meleagurile carpatice, cu rădăcini în tradiţiile dace şi, în acelaşi timp, data care ar fi trebuit să marcheze simbolic începutul primăverii.
14 februarie sau 24 februarie? Sf.Valentin sau bătrânul Dragobete?
Acesta a fost pretextul cu care B-unicii de la Căminul pentru persoane vârstnice i-au atras pe elevii secţiilor de Arta Actorului şi Muzică de la Liceul Vocaţional de Artă Târgu-Mureş. Poate din pricina vârstei credeţi că, pentru bunici, este mai nimerit să-l sărbătorească pe Dragobete, însă sentimentele trăite în cadrul întâlnirii au demonstrat că bătrânul Dragobetele încă mai sărută fetele şi că această frumoasă tradiţie de primăvară nu este uitată, deopotrivă de către gazde cât şi de către invitaţi.
Dragobete, dragobete
Sărută şi astăzi fete!
Tu eşti sărbătoatea noastră,
Te primim cu drag în casă!