Badea Cârţan din Cârţişoara - un român adevărat

Distribuie pe:

Fiu al neamului românesc, acest cioban cârţişorean şi-a câştigat dreptul la recunoştinţa şi la preţuirea plină de afecţiune a urmaşilor. Copil fiind, a reţinut, ca pe o datorie sfântă, cuvintele pe care i le-a adresat tatăl său: ,,Băiete, să ţii la neamul nostru românesc ca la ochii din cap!"

Fiu al comunei Cârţişoara, s-a născut la 24 ianuarie 1849 în casa unor ţărani săraci, foşti iobagi pe moşia contelui Teleki. De mic, a fost obligat să muncească pentru a-şi câştiga bucata de pâine. De când se topea zăpada şi până cădea alta era cu animalele la păscut pe hotarul satului. Din această cauză nu a putut urma şcoala. Autodidact, a învăţat să scrie şi să citească slova românească la vârsta de aproape 20 de ani de la tovarăşul său de ciobănie Ion Cotiga, ambii aflaţi cu oile în câmpia Bărăganului, aproape de Ciulniţa.

La vârsta de 18 ani, în tovărăşia lui Ion Cotiga, originar din satul Săcele/ Braşov/, a trecut munţii în Ţara Românească, cu oile lui. Ion Cotiga, fiu de subprefect, absolvent de liceu şi a 2 ani de facultate, a fost primul dascăl al lui Badea Cârţan. În tovărăşia lui şi-a înmulţit şi oile, şi dragostea de carte. Interesul lui de a cunoaşte cât mai amănunţit istoria poporului român creştea necontenit împreună cu dragostea de ţară, dragoste care s-a transformat în fapte de o dăruire totală pentru binele ţării şi al fraţilor săi aflaţi sub stăpânire străină austro-ungară.

A călătorit mult în ţară şi străinătate. A fost în Franţa, Spania, Belgia, Israel şi alte locuri. A vizitat toate locurile cu rezonanţă istorică ale ţării. A fost de 3 ori la Roma pentru a vedea Columna lui Traian şi alte mărturii despre originea latină a poporului român.

Pe jos, încălţat cu opinci şi îmbrăcat în straie ciobăneşti, trece prin Viena şi Paris, ajungând în final la ,,mama Roma", unde admiră şi se emoţionează în faţa Columnei lui Traian.

Prima călătorie la Roma a făcut-o în ianuarie-februarie a anului 1896, când, obosit de drum, s-a culcat lângă Columnă, iar dimineaţa l-a găsit sergentul de stradă, care a exclamat plin de mirare. ,,A căzut un dac de pe columnă", întrucât îmbrăcămintea lui semăna exact cu a dacilor sculptaţi pe columnă. A doua călătorie a făcut-o în vara anului 1897, când a vizitat şi Parisul. A treia călătorie a făcut-o în octombrie 1899, când a avut loc Congresul Orientaliştilor. Cu acest prilej a depus o coroană de lauri la Columna lui Traian.

Reîntors în ţară, răspândeşte pe cont propriu diverse cărţi româneşti în comuna sa natală şi în împrejurimi. Generos şi pătruns de un adânc sentiment patriotic, a donat statului român, la începutul Războiului de Independenţă, 1200 de oi, lăsându-şi pentru sine doar 30 de bucăţi.

Materialul tipărit şi-l procura atât din banii proprii, cât şi din donaţii din partea unor iluştri cărturari ai vremii: Nicolae Iorga, Spiru Haret, B.P. Haşdeu şi alţii. Aceste materiale erau depozitate în apropierea Gării de Nord din Bucureşti, în Sinaia şi prin alte ascunzişuri numai de el ştiute. În spinare, cu desagii plini de cărţi, pe căi ocolite şi poteci umblate, reuşea să treacă apostoleşte prin aşa-zisa ,,vamă a cucului" în Ţara Făgăraşului, de unde le răspândea, gratuit, sătenilor însetaţi de slova scrisă românească. Astfel a reuşit să împartă zeci de mii de exemplare. Întrebat de un consătean de-al său ,,- Grei sunt desagii, bade Gheorghe?", el a răspuns: ,,- Îs mai grei când sunt goi". O estimare a numărului de volume dăruite cu drag de acest ,,apostol" al răspândirii de carte se ridică la peste 80.000 exemplare, cam cât ar cuprinde azi una sau două biblioteci publice orăşeneşti de mărime medie. La tot pasul însă, primjdiile şi necazurile ce-l pândeau îi dădeau prea rar prilejul de a se bucura de rodul eforturilor sale, pentru că autorităţile de atunci priveau cu ochi duşmănoşi acest misionarism cultural. Cărţile i-au fost confiscate şi arse în cea mai mare parte. Totuşi o parte din ele s-au răspândit prin regiune încălzind multe suflete însetate de slova românească.

Obosit de drumuri lungi, pe arşiţă şi ger, s-a stins din viaţă, după o scurtă suferinţă la plămâni, la 7 august 1911, în Poiana Ţapului, fiind înmormântat în cimitirul oraşului Sinaia, în pământ liber românesc, conform dorinţei sale. Pe crucea ce-i străjuieşte locul de veci se află câteva cuvinte simple: ,,Aici doarme Badea Cârţan, visând la întregirea neamului". La mai puţin de un deceniu de la moartea înflăcăratului patriot, visul său, care era şi visul întregii suflări româneşti, şi-a găsit împlinirea la 1 Decembrie 1918. Acest ,,cioban de cărţi"- cum singur se recomanda - apostol al luminării spirituale a românilor ardeleni, hăituit de multe ori de autorităţile habsburgice,,gemea sub greutatea cărţilor"- cum a scris Nicolae Iorga. S-a bucurat de stima şi prietenia unui număr mare de oameni de valoare ca: Nicolae Iorga, Duiliu Zamfirescu, George Coşbuc, Şt. O. Iosif, Octavian Goga, I. L. Caragiale, Aurel Vlaicu, Alexandru Vlahuţă, Spiru Haret, I. C. Brătianu, Regele Carol I, pe care i-a cucerit prin simplitate şi înţelepciune, dar mai ales prin patriotismul pe care-l punea în fiecare acţiune a sa. Dăruirea şi osârdia, ca har şi dar, de care s-a învrednicit a fi fost purtător Badea Cârţan, sunt şi vor rămâne pentru noi pildă vie de dragoste de neam, limbă şi cultură românească.

Notă: Materialul de mai sus, însoţit de un film bine alcătuit au fost prezentate în şedinţa Cercului ,,Al.Macarie" al Astrei Iernut din luna februarie a.c.

Ele sunt rodul călătoriei fam. prof. Ileana şi Teodor Alec, din Iernut, şi documentării la faţa locului, în comuna Cârţişoara.

Lasă un comentariu