Ministerul Sănătăţii: MEDICAMENTELE CUMPĂRATE ONLINE SUNT PERICULOASE!

Distribuie pe:

Printr-un comunicat de presă, Ministerul Sănătăţii (MS) atrage atenţia asupra riscurilor la care se expun cei care cumpără medicamente de  de internet.

„Comercializarea unor medicamente neautorizate pe internet reprezintă un fenomen periculos şi greu de controlat, care generează un risc ridicat pentru sănătatea publică.

Facem precizarea că Ministerul Sănătăţii se delimitează de orice acţiune de promovare şi comercializare a unor medicamente sau dispozitive medicale şi că acţiunile de acest gen, derulate în spaţiul online, sunt realizate fără acordul instituţiei.

În urma identificării în spaţiul online a unor site-uri care, în mod abuziv, utilizează identitatea Ministerului Sănătăţii ca şi garant pentru promovarea şi comercializarea unor medicamente care nu au autorizaţie de punere pe piaţă, MS a sesizat structurile abilitate să soluţioneze acest caz şi să ia măsurile care se impun.

Pentru orice afecţiune, pacienţii trebuie să se adreseze medicului pentru a le fi prescris tratamentul corect.

Atragem atenţia că automedicaţia poate duce la efecte negative şi consecinţe pe termen lung asupra sănătăţii!", atenţionează MS.

Lasă un comentariu