Papa, transfigurarea şi... natura

Distribuie pe:

„GEORGE EMIL PALADE a fost invitat la Academia Pontificală din Roma, unde Papa Ioan Paul al II-lea i-a înmânat un colan. Şi când i-a pus colanul la gât, el i-a spus Papei: „Preasfinţite părinte, dar eu sunt creştin ortodox, să ştiţi!". „N-are importanţă, dragă, la câte ai făcut pentru umanitate, depăşeşti orice graniţă a confesiunii".

George Emil Palade (1912 - 2008), a fost un medic şi om de ştiinţă american de origine română, specialist în domeniul biologiei celulare, laureat al PREMIULUI NOBEL în anul 1974, pentru fiziologie şi medicină. În 1986 i-a fost conferită în Statele Unite, Medalia Naţională pentru ştiinţă în biologie pentru „descoperiri fundamentale (de pionierat) în domeniul unei serii esenţiale de structuri supracomplexe, cu înaltă organizare, prezente în toate celulele vii". În anul 1930 s-a înmatriculat ca student la Facultatea de Medicină a Universităţii din Bucureşti. În 1940 a absolvit-o, obţinând titlul de doctor în medicină cu o teză asupra unor probleme de structuri histologice. În perioada 1942-1945, a servit în Corpul Medical al Armatei Române. În 1946 pleacă în Statele Unite ale Americii, unde este angajat pe post de cercetător la Universitatea Rokefeller din New York. În anul 2007, preşedintele Traian Băsescu l-a decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României". A fost ales membru de onoare al Academiei Române. Membru de onoare al Academiei româno-americane de arte şi ştiinţe din California. A murit la vârsta de 96 de ani în Statele Unite.

***

„Un om care iubeŞte se apropie de Dumnezeu, se transfigurează. Nimic altceva în viaţă nu este mai bun decât să iubeşti".

Hortensia Papadat-Bengescu (1876-1955), a fost o mare prozatoare, romancieră, nuvelistă în epoca interbelică. În 1946 a primit Premiul Naţional pentru proză şi a fost supranumită „Marea Europeană", ca o recunoaştere a meritelor în modernizarea romanului românesc şi sincronizarea lui cu cel european. Moare în 5 martie 1955, uitată de colegi şi de criticii literari la vârsta de 79 de ani. După 1965 a fost treptat reintegrată în circuitul literar şi academic.

***

„Dumnezeu este sufletul întregii naturi. El nu este afară, ci înăuntrul ei, natura este, cu alte cuvinte, însufleţită Şi divină".

Gustav Theodor Fechner (1801-1887), a fost medic, fizician, profesor, psiholog, mai târziu întemeietor al psihologiei experimentale şi psihofizicii. El a inspirat mulţi oameni de ştiinţă şi filosofie de-a lungul secolelor. S-a preocupat şi de perfecţionarea legilor lui Ohm, efectuând diverse cercetări în domeniul electricităţii, îmbunătăţind electroscopul lui Bohnenberg.

***

P.S. „Vor fi oameni iubitori de sine, iubitori de arginţi, lăudăroşi, trufaşi, hulitori, neascultători de părinţi, nemulţumitori, fără cruţare, fără cucernicie, lipsiţi de dragoste, neînduplecaţi, clevetitori, neînfrânaţi, cruzi, neiubitori de bine, trădători, necuviincioşi, îngâmfaţi, iubitori de desfrânări, mai mult decât iubitori de Dumnezeu" (II Timotei 3, 2-4).

„1001 CUGETĂRI" vol. XII

Lasă un comentariu