Guvernul a declanşat procedurile de expropriere şi despăgubiri pentru autostrada Târgu-Mureş - Cluj-Napoca - Oradea

Distribuie pe:

În şedinţa de joi, 1 martie, Guvernul a decis declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul suplimentar, care fac parte din coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes naţional „Secţiunea 1C, subsecţiunea Ogra-Târgu-Mureş, situate pe teritoriul localităţilor Cristeşti, Gheorghe Doja, Sânpaul, Ungheni şi Târgu-Mureş, din cadrul obiectivului de investiţii „Autostrada Braşov - Târgu-Mureş - Cluj - Oradea", aflate pe raza localităţilor Gheorghe Doja şi Ungheni din judeţul Mureş. Expropriator este statul român, reprezentat de Ministerul Transporturilor, prin Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

Prin acelaşi act normativ, Guvernul a aprobat lista imobilelor supuse exproprierii în localităţile Gheorghe Doja şi Ungheni, precum şi sumele individuale aferente despăgubirilor.

Sumele individuale estimate de către expropriator, aferente despăgubirilor pentru imobilele proprietate privată situate pe amplasamentul suplimentar, care fac parte din coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes naţional Secţiunea 1C, subsecţiunea Ogra - Târgu Mureş, pe teritoriul localităţilor Cristeşti, Gheorghe Doja, Ogra, Sânpaul, Ungheni şi Târgu- Mureş din judeţul Mureş, din cadrul obiectivului de investiţii „Autostrada Braşov - Târgu Mureş - Cluj - Oradea", aflate pe raza localităţilor Gheorghe Doja şi Ungheni, sunt în cuantum de 3.636 lei şi se alocă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor, în conformitate cu Legea bugetului de stat pe anul 2018, se precizează în documentul citat.

Banii vor fi viraţi, în termen de cel mult 30 de zile de la data solicitării, într-un cont bancar deschis pe numele CNAIR, în vederea efectuării despăgubirilor în cadrul procedurilor de expropriere, în condiţiile legii.

Planul cu amplasamentul suplimentar, care face parte din coridorul de expropriere, va fi adus la cunoştinţă publică prin afişare la sediul consiliului local implicat şi prin afişare pe pagina proprie de internet a expropriatorului, se mai arată în document.

Lasă un comentariu