De ce iubim poeţii? Fiindcă par singurii care mai au… sentimente. Şi le împrăştie peste tot. Chiar şi la telefon. Au sentimente frumoase şi ne obligă să ne amintim că suntem frumoşi şi că trebuie să iubim. Ăsta e rostul Omului pe pământ, fiindcă Dumnezeu e Iubire, iar Omul este creaţia Lui. Să ne reamintim că suntem Oameni şi că aparţinem unui pământ, unui popor şi unei Ţări.
Din cel mai recent volum (al 2-lea) al poetului MIRCEA DUCA, „Crepusculul vârstelor", editura „DidacticArt", 2018, doar din considerente de spaţiu tipografic, am ales doar… „Sentimentele". Citiţi întreaga carte, căci trăim într-un timp care are nevoie stringentă de Iubire! Mai ales de iubire de Ţară!
SENTIMENT 1
Tu nu vezi, Ţară, că Românii
nu mai vor să fie români,
că pleacă, se duc şi nu se mai
întoarce limba română
acasă?
Tu nu vezi, Ţară, că toate în jur
ni-s străine,
şi-n clopote bat alte limbi,
şi-n rugăciuni a mai rămas
doar îngenunchierea.
Tu nu vezi, Ţară, că Românii
nu mai vor să fie români,
şi pleacă,
şi-n jur aproape toate ni-s
străine?
SENTIMENT 2
Suntem o generaţie
de voi cu noi, împreună,
fără dorul de ţară, tot mai rar pe pământ.
Dar „nu ne duce, Doamne, în ispită,
şi ne iartă",
şi mai dă-ne, celor care am rămas,
Luceafărul de seară,
să ne fie lumină,
că noaptea e lungă,
şi-au rămas singurătăţile noastre
fără somn şi fără vise,
şi-i întuneric fără
ţară cu noi.
SENTIMENT 3
Eu sunt un străin în
propria mea ţară,
şi nu mai am dor,
doar Elegii.
M-am născut străin
în propria mea ţară.
MIRCEA DUCA
