Mesaj acelor parlamentari, demnitari ai României, care în Anul Centenar al Marii Uniri au fost în stare să voteze împotriva Tricolorului naţional

Distribuie pe:

Trăiască Tricolorul!

Trăiască România Centenară!

Observând că în anii ce au urmat după schimbarea regimului din decembrie 1989, liderii UDMR neglijează, în mod ruşinos, la toate manifestările, congresele şi demonstraţiile lor festive, comemorative, simbolurile României, ale naţiunii române, şi văzând că arborează doar tricolorul ungar, roşu-alb-verde, ca o provocare antiromânească, şi intonează exclusiv imnul naţional al Ungariei, m-am decis ca drept răspuns la această atitudine de mare maghiarotard manifestată de UDMR, să închei, de fiecare dată când am ocazia să mă exprim public cu privire la chestiunile privind viaţa publică, toate discursurile, precum şi scrierile mele publicistice publicate în presă, cu exclamarea: Trăiască Tricolorul! Trăiască România!

Fiind loial făgăduinţei mele, timp de 27 de ani am procedat întocmai şi voi proceda la fel în continuare, deoarece lipsa de fidelitate nemărginită a conducerii superioare a UDMR, manifestată faţă România şi faţă de istoria naţiunii române, nu s-a schimbat deloc, în pofida faptului că aproape în fiecare guvern a fost prezentă, datorită competiţiei care a avut loc între marile partide româneşti, datorită situaţiei politice de conjunctură.

Această ovaţiune, repetată de mine de atât de multe ori şi în mod consecvent, aş dori să o strig în faţa unui mare microfon ca să ajungă la toţi compatrioţii mei români şi maghiari care au avut încredere şi i-au votat, şi i-au trimis în Parlamentul României pe politicienii UDMR. Dar pentru că nu există un asemenea difuzor imens, voi încerca prin aceste rânduri să mă adresez acelor compatrioţi ai mei, români şi maghiari, care au luat act, cu consternare şi cu profundă dezamăgire, despre faptul că cei pe care i-au trimis în Parlamentul României au abuzat de încrederea lor într-un mod mârşav, şi dacă ar exista o posibilitate legală i-ar rechema imediat din Parlament, deoarece sunt nedemni pentru ar fi membri ai Legislativului României, sunt nedemni să fie demnitarii României.

Este pur şi simplu de necrezut ce s-a întâmplat, în data de 21 februarie a acestui an, la şedinţa plenară a Senatului. Personal, ca multe sute de mii de telespectatori, am aflat despre această întâmplare - care cu cât este mai incredibilă, cu atât este mai scandaloasă şi de neiertat - din emisiunea intitulată „Jocuri de Putere", moderată de Rareş Bogdan. Acest moderator profesionist al postului de televiziune Realitatea - care merită tot respectul - i-a informat în detaliu pe telespectatori, cu un curaj şi entuziasm demn unui adevărat patriot român, despre faptul că în Senat a fost înscrisă în ordinea de zi dezbaterea unui proiect de lege, potrivit căruia: „În fiecare an, cu cinci zile înainte de 1 Decembrie, Ziua Naţională a României, trebuie arborat drapelul României pe principalele străzi ale tuturor localităţilor, precum şi pe fiecare instituţie de stat din România". Dar senatorii partidelor coaliţiei guvernamentale - PSD şi ALDE -, precum şi ai UDMR au votat împotriva Tricolorului. Este incredibil, dar aşa s-a întâmplat, respectiv, împotriva proiectului de lege mai sus amintit. Rareş Bogdan a dat citire unei liste lungi, subliniind separat numele fiecărui senator care a votat împotriva Tricolorului.

Domnule Bogdan Rareş, vă felicit! Aţi procedat bine că i-aţi informat în mod corect pe alegători pentru ca, altădată, la o nouă alegere parlamentară, să nu mai fie trimişi în Parlamentul României asemenea candidaţi nepatrioţi. Senatorii UDMR au aderat bucuros senatorilor partidelor coaliţiei de guvernământ la respingerea proiectului de lege privind arborarea drapelului naţional cu cinci zile înainte de Ziua Naţională a României. De fapt, nu este nimic nou, deoarece ei aşa procedează, de regulă, cu simbolurile naţiunii române, ignorând total articolul 53 din Constituţia ţării, care prevede: „Fidelitatea faţă de ţară este sacră", precum şi prevederea art. 1 (5): „În România respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie".

Am convingerea că fiecare cetăţean român de bun simţ, care nu numai că mărturiseşte, dar şi trăieşte în spiritul prevederii art. 53, respectiv „Fidelitatea de ţară este sacră", este foarte trist când vede în Parlamentul României o asemenea atitudine incalificabilă, nepatriotică. Dar, nu vă doare inima domnule Liviu Dragnea, preşedinte al Camerei Deputaţilor, şi domnule Călin Popescu Tăriceanu, preşedinte al Senatului, că în Parlamentul României, condus de dumneavoastră, senatorii partidelor dumneavoastră au fost în stare în Anul Centenar al Marii Uniri să fie împotriva drapelului naţional al României?! Cum puteţi accepta o asemenea atitudine, cum puteţi să vă lăsaţi atât de umiliţi fără să reacţionaţi?! Este de neimaginat că în parlamentele ţărilor membre ale UE poate să aibă loc un vot atât de nepatriot, imoral şi împotriva ţării şi a naţiunii. Desigur, în cele mai importante ţări ale UE, în care statul de drept are un mare trecut, este imposibil să aibă loc un vot parlamentar atât de absurd. Dar, dacă totuşi se întâmplă, din cauza unui scurt circuit politic, de exemplu în Franţa, este posibil că - datorită revoltei opiniei publice - guvernul trebuie să demisioneze imediat. Noi nu avem voie să uităm nici pentru o clipă că milioanele de oameni manifestă respect şi dragoste din tot sufletul faţă de Tricolor, tocmai pentru că au încredere în înţelepciunea populară, potrivit căreia: Dacă cineva este împotriva Tricolorului - mai cu seamă când ţara sărbătoreşte Centenarul Marii Uniri -, de fapt îşi trădează ţara.

În momentul în care am văzut, consternat, prezentarea celor întâmplate în Senatul României, de către Bogdan Rareş, în cadrul emisiunii difuzate pe postul de televiziune Realitatea, involuntar mi-am spus: Dumnezeule, dacă ar fi printre noi poetul şi marele patriot român Adrian Păunescu, ce lecţii ar da celor care acum, în Anul Centenarului Marii Uniri, sunt în stare să trădeze Drapelul României? Ce păcat, ce pierdere imensă şi dureroasă este că azi, în Parlamentul României nu mai este prezent glasul lui Adrian Păunescu, discursurile sale care au însufleţit o ţară întreagă.

Şi mai trebuie să menţionez un lucru important: De multe ori am fost la Paris, la New York şi la Budapesta, tocmai în momentul în cara ţara respectivă sărbătorea ziua naţională. Toate cele trei metropole erau îmbrăcate în haine de sărbătoare, străzile principale şi instituţiile publice erau împodobite cu drapelul naţional cu câteva zile înainte de sărbătoarea naţională. Drapelele naţionale erau arborate nu numai în centrele oraşelor respective, dar şi pe casele oamenilor, în geamurile apartamentelor locatarilor, care astfel au sărbătorit ziua naţională a naţiunii franceze, americane şi ungare.

Referitor la cele întâmplate în Parlamentul României, personal, nu pot să fac altceva, decât ceea ce îmi dictează inima şi convingerile mele: Trăiască Tricolorul! Trăiască România Centenară!

 

Lasă un comentariu